Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Sfințirea bisericii greco-catolice din Alba Iulia - Bărăbanț

asda

În Duminica a VII-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Conciliul I Ecumenic, Niceea, 325), 28 mai 2023, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, împreună cu Preasfinția Sa Ioan Bot, Administrator al Eparhiei de Lugoj și cu Preasfinția Sa Dr. László Kerekes, Episcop Auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, a celebrat slujba de sfințire a bisericii cu hramul ”Schimbarea la Față” din parohia Alba Iulia - Bărăbanț, Protopopiatul Alba Iulia.

În cadrul slujbei de sfințire a bisericii, Părintele Radu Vasile Roșu, Protopop de Alba Iulia, a dat citire Hrisovului semnat de Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureșan. În Sfânta Masă a Altarului au fost așezate moaștele Fericiților Episcopi Vasile Aftenie, Ioan Bălan și Iuliu Hossu, Martiri ai Bisericii Greco-Catolice, care, împreună cu ceilalți patru Episcopi Martiri, Valeriu-Traian Frențiu, Tit-Liviu Chinezu, Ioan Suciu și Alexandru Rusu, au fost ridicați la cinstea altarelor de Sfântul Părinte Papa Francisc, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii pe Câmpia Libertății de la Blaj, din 2 iunie 2019.

A urmat Sfânta Liturghie Arhierească, celebrată de Preasfinția Sa Ioan, împreună cu Preasfinția Sa Cristian, Preasfinția Sa Dr. László Kerekes, Părintele Radu Vasile Roșu, Protopop de Alba Iulia, Părintele Cristian Rus, Protopop de Blaj, Părintele paroh Ioan Florin Stănculeț și un sobor format din șaptesprezece preoți. Răspunsurile au fost date de Corul Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului din Cluj-Napoca și de corul studenților teologi din cadrul Seminarului Arhieparhial Major „Buna Vestire” Blaj.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Ioan vorbit despre importanța, pentru viața Bisericii, a sfințirii bisericii din Bărăbanț și a descris semnificația ritualului de așezare a relicvelor în Sfânta Masă a Altarului. „Acum, Isus Cristos este prezent aici, pe această Masă”, a spus Episcopul Ioan.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele paroh Ioan Florin Stănculeț  a mulțumit celor trei Episcopi prezenți la sfințirea bisericii, precum și tuturor binefăcătorilor acestei parohii, în mod special credincioșilor care i-au fost alături si l-au sprijinit.

La eveniment a luat parte Primarul Municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, oficialități locale și județene, dar și credincioși veniți de pretutindeni.

La final, toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească, desfășurată în curtea bisericii.

Parohia Greco-Catolică Alba Iulia - Bărăbanț a fost reînființată în anul 1996, prin strădaniile vrednicelor credincioase Varvara Drâmbărean și Maria Vîntu, iar actuala biserică a fost construită între anii 2002-2012, sub păstorirea Părintelui Mihai Alexievici, fiind amplasată pe terenul donat de familia Mircea Bocan și Suzana Frâncu. La ridicarea și finalizarea lucrărilor acestei biserici au contribuit mai multe organizații și instituții, printre care Kirche in Not, Missio-Pro Europa, Renovabis, Episcopia de Augsburg, Episcopia de Mainz, Secretariatul de Stat pentru Culte, Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, precum și bunii și vrednicii credincioși ai acestei Parohii și alte persoane de bună credință.

 

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș