Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Sanctuarul Arhieparhial Major – Fecioara Săracilor de la Cărbunari

Părintele călugăr asumpționist Peter Adhémar Mercks, belgian de origine, a obținut de la Mitropolia din Blaj un teren situat într-o poieniță din pădurea Cărbunari, la 3 km de Blaj, unde, în 1937, construieşte o capelă în cinstea Preacuratei, după modelul celei ce s-a clădit la Banneux în toamna anului apariţiei Preacuratei din 1933, aceasta fiind prima capelă din lume construită după modelul celei de la Banneux.

În ziua de duminică 5 iunie 1938, capela a fost sfinţită de Mitropolitul Alexandru Nicolescu. Aici se organizează pelerinaje fastuoase în ultima duminică a lunii mai, în 15 august şi, mai restrânse, în 8 septembrie. Sfânta Liturghie se celebra la Cărbunari în fiecare duminică de la sărbătoarea Paștilor până în luna noiembrie.

Acestea s-au ținut în fiecare an, din 1939 până în 1948, când Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii.

Pelerinajele au fost reluate în 1990, tot de un călugăr asumpționist, părintele Bernard Ștef.
În anul 2002 a fost realizat un complex de 14 cruci lemn, sfințite de IPS Lucian Mureșan, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma.
În 2012, călugărul Jean Baptiste Robin, stabilit la Cărbunari din anul 1999, s-a ocupat de realizarea foișorului din lemn, în care a fost așezată statuia Maicii Domnului, o copie a statuii Fecioarei Maria de la Banneux.

Prin decretul Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, s-a acordat indulgență plenară tuturor credincioșilor creștini care au participat la pelerinajele organizate la Capela Fecioarei Săracilor din Cărbunari (Blaj) în Anul Credinței 2013. În anul 2014 locul de pelerinaj de la Cărbunari este ridicat la treapta de Sanctuar Arhiepiscopal Major. Cu prilejul Anului Sfânt al Milostivirii Divine 2016 a fost instituit un Pelerinaj Național pentru întreaga Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

În anul 2018 a fost numit al doilea rector al Sanctuarului, în persoana părintelui Petru Dumitru.

Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați următorul: link

Sanctuarul Arhiepiscopal Major „Sfânta Cruce” de la Stânceni

La 14 septembrie 2019, Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, a înființat Sanctuarul Arhiepiscopal Major "Sfânta Cruce" în Schitul carmelitan consacrat Sfintei Cruci din Stânceni. Scopul acestui loc binecuvântat este întărirea evlaviei faţă de Cinstita şi de Viaţă Făcătoarea Cruce în Biserica Greco-Catolică.

Preafericitul Părinte Cardinal Lucian l-a numit în luna august 2020, în funcția de Rector al Sanctuarului Arhiepiscopal Major pe Părintele Cornel Dîrle.

Conform decretului de înființare, se acordă Indulgenţă Plenară tuturor credincioşilor care, în spirit de pocăinţă, vor fi prezenţi în Sanctuarul Arhiepiscopal Major „Sfânta Cruce” din Stânceni, în fiecare an:

pe data de 6 august în Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului nostru Isus Cristos, care este şi hramul bisericii;

pe data de 14 septembrie, în Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, care este hramul Schitului.

Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați următorul link.