Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel reprezintă pentru credincioșii catolici de pretutindeni un moment de comuniune și de conștientizare a legăturii de credință cu Roma, locul martiriului celor doi apostoli, fundamente ale credinței și exemple de trăire radicală a convertirii, urmare a întâlnirii cu Isus Mântuitorul.
În Protopopiatul Reghin, Parohia Apalina, sărbătoarea a marcat și hramul bisericii din acest cartier reghinean. Din încredințarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, în mijlocul credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Părinte Cristian, Episcopul Auxiliar. Vizita pastorală a fost ocazionată de aniversarea a douăzeci de ani de la sfințirea bisericii parohiale greco-catolice. Parohia din cartierul Apalina a fost înființată de Părintele Gheorghe Lupea, preot care s-a implicat cu dăruire în pastorația romilor, reușind să construiască și să păstorească o parohie care are un număr considerabil de credincioși. Biserica, alături de instituțiile de învățământ, se implică în procesul educativ și catehetic care luptă împotriva discriminării și scoate în evidență demnitatea persoanei umane în diversitatea culturală specifică fiecărei comunități. Apoi, Acatistul Maicii Domnului a fost celebrat în casa memorială a Cardinalulului Alexandru, din strada Apalinei.
La celebrarea liturgică și la momentele de comuniune care au urmat s-au alăturat Preasfințitului Cristian preoți și credincioși din Reghin și din împrejurimi, dar și reprezentanți ai autorităților locale precum primarul municipiului Reghin, dl. Márk Endre.
În după amiaza zilei de sărbătoare, Preasfințitul Cristian a vizitat Parohia Teleac, Protopopiatul Reghin, unde a binecuvântat piatra de temelie a bisericii parohiale care va cuprinde și un spațiu memorial dedicat Cardinalului Alexandru Todea, fiu al satului, o personalitate marcantă a Bisericii noastre. Născut la Teleac, educat la Reghin, la Blaj și la Roma Cardinalul Todea a condus Biserica greco-catolică în perioada prigoanei comuniste reușind să organizeze ierarhic și instituțional biserica și a oferit o mărturie exemplară de credință și dăruire. Efortul credincioșilor din Teleac de a păstra vie amintirea acestuia se cuvine a fi apreciat și susținut. În cuvântul de învățătură Preasfințitul Cristian a amintit de emoționanta întâlnire dintre Cardinalul Todea și Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea cu ocazia vizitei acestuia în România, o întâlnire simbolică prin care Biserica universală a adus un omagiu perseverenței în credință de care a dat dovadă Cardinalul Alexandru Todea și mulțime de preoți și credincioși greco-catolici.
A fost o zi de sărbătoare cu valențe spirituale deosebite în bucuria celebrării și comuniunii.
A consemnat pentru Biroul de Presă al Arhieparhiei
Pr. Adrian Lung, Protopop de Reghin