Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, în Catedrala Blajului

asda

Sute de credincioși din Blaj și pelerini veniți de pretutindeni au venerat, luni, 24 iulie 2023, Relicva Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, care s-a aflat, timp de mai multe ore, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj. Mica Romă a fost primul loc din România în care Relicva a putut fi venerată, fiind pentru prima dată când părăsește Bologna (Italia), de când a fost așezată aici, în anul 1435.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, a organizat, cu ocazia prezenței Relicvei Sfintei Ana la Blaj, un program liturgic care a început cu Calea Crucii pentru familii, a continuat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și s-a încheiat cu Utrenia Adormirii Sfintei Ana, marcată în calendarul bisericesc în data de 25 iulie. Patru Episcopi ai Bisericii noastre și peste 70 de preoți au participat la evenimentele organizate, cu această ocazie, la Blaj.

Relicva Sfintei Ana a sosit la Blaj în jurul orei 18:00, însoțită de o delegație din partea Arhidiecezei de Bologna, fiind încredințată Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Delegația din Italia a fost formată din Mons. Roberto Parisini, Moderatorul Curiei Arhidiecezei de Bologna, Mons. Andrea Caniato, din partea Fundației Migrantes, Don Luciano Luppi, Paroh la Bologna, Pr. Trandafir Vid, Parohul Parohiei Ortodoxe Române din Bologna, și Pr. Marinel Mureșan, Parohul Parohiei Greco-Catolice Române din Bologna.

De la Castelul Mitropolitan, s-a plecat în procesiune spre Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, Relicva fiind purtată de Preasfinția Sa Călin Ioan Bot, noul Episcop al Eparhiei de Lugoj. Alături de Preasfinția Sa, s-au aflat Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcop al Eparhiei de Oradea, Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla și Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.

La procesiune au participat, alături de Episcopi și preoți, surorile din Congregația Surorilor Maicii Domnului (CMD) și Ordinului Sfântul Vasile cel Mare (OSMB), voluntarii Zileos Blaj, persoanele beneficiare ale Serviciului de Ajutor Maltez Blaj, dar și un număr însemnat de credincioși.

După ce Relicva Sfintei Ana a ajuns în Catedrala Blajului, Mons. Andrea Caniato a adus salutul Cardinalului Matteo Zuppi, Arhiepiscopul de Bologna, adresat Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Episcopilor prezenți, preoților și credincioșilor participanți, subliniind „solemnitatea și binecuvântata Vizită Sfintelor Moaște ale Sfintei Anna” în comunitatea din Blaj.

„Este o mare bucurie pentru noi să o însoțim pe marea noastră sfântă în prima sa vizită în România, începând cu acest centru spiritual. Vă aducem cu această ocazie și salutul și dragostea parohiei bologneze a românilor uniți cu Roma, reprezentați aici de parohul lor, Părintele Marinel.

Dorim să mulțumim în mod deosebit Preafericirii Voastre și Preasfințitului Episcop Virgil Bercea, pentru că v-ați acordat acordul la această Vizită, confirmată în mod special de Scaunul Apostolic.

Astăzi ne bucurăm de o binecuvântare absolut deosebită: dintre toți sfinții din ceruri, Dumnezeu a vrut să ne dea un semn deosebit al binecuvântării Sfintei Ana, mama Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”, a afirmat Mons. Andrea Caniato.

Imediat după acest moment, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Preasfinția Sa Călin Ioan Bot, a concelebrat Sfânta Liturghie împreună cu episcopii și preoții prezenți. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corul Catedralei Arhiepiscopale Majore „Sfânta Treime” din Blaj.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Călin Ioan Bot a subliniat importanța prezenței Relicvei Sfintei Ana în Catedrala Blajului și a vorbit despre modul în care Biserica îi cinstește pe Sfinții Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria și bunicii lui Isus.

„Aici avem cu noi, în această seară, ceva foarte prețios, moaștele Sfintei Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu, bunica lui Isus! Negreșit că Sfânta Maica Domnului avea părinți, avea o mamă și un tată, care se numeau Ioachim și Ana, iar noi aflăm asta din textele apocrife, respectiv din Protoevanghelia lui Iacob și Evanghelia lui Pseudo-Matei. Ana a fost soră cu mama Elisabetei, verișoara Mariei și mama Sfântului Ioan Botezătorul.

[...] Reflectând la acest eveniment, mi-au venit în minte următoarele gânduri: orice mlădiță înmugurește și crește dintr-un trunchi. Aceasta este natura. Cultul Mariei, Mama lui Dumnezeu, și evlavia față de ea, a determinat poporul lui Dumnezeu și Ierarhia Bisericii să meargă mai adânc, să meargă cu gândul la leagănul și originile pământești ale Fiicei Sionului, Maria. Unde și cum a putut înmuguri un astfel de rod? Și în ce condiții? În primul rând este de subliniat crucea sterilității, a imposibilității de a avea copii și ceea ce aduce cu ea această cruce, pe care o regăsim și în unele familii din zilele noastre.  [...] Dumnezeu intervine minunat în viețile acestor doi oameni, Ioachim și Ana, iar în acest caz, contextul a coincis cu planul lui Dumnezeu, cu făgăduințele sale: femeia va zdrobi capul șarpelui. Crucea sterilității a devenit context pentru un har atât de mare! Asemenea istoriilor altor familii sterile, Avram și Sara, Zaharie și Elisabeta, Ioachim și Ana sunt binecuvântați cu semnul lui Dumnezeu [...] În astfel de vieți, în astfel de istorii, Dumnezeu arată, pentru cei care vor să vadă, că aici este lucrarea Lui. Și că întervine tocmai în pofida neputinței umane!

Valorile transmise Mariei de către familia ei constitue grădina în care a căzut ploaia harului lui Dumnezeu. El pregătește terenul chemării aleșilor Săi. Iar familia Mariei, formată din oameni sfinți, ne arată că iubirea pentru Dumnezeu se trasmite de la părinți la fii! Apoi ea rodește și crește uimitor, așa cum s-a văzut în viața Sfintei Fecioare Maria. În simpla casă a părinților ei, Maria a primit baza valorilor peste care s-a așezat plinătatea Harului lui Dumnezeu. Maria a zis 'Sufletul meu Îl preamărește pe Domnul' (Lc 1:4). Probabil, ceea ce avem în fața noastră (n.r. moaștele Sfintei Ana) auzea aceste cuvinte.

Sfintele Moaște ale Sfintei Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu, sunt astăzi, pentru noi, asemenea candelei despre care scrie Sfântul Evanghelist Luca în Evanghelia de astăzi (Lc. 11, 33-36): o candelă care nu rămâne ascunsă, ci luminează și astăzi. De data aceasta, în România și la Blaj!”

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Cristian, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, a mulțumit, în numele Preafericitului Cardinal Lucian, delegației de la Bologna, care a adus-o pe Sfânta Ana în Catedrala Blajului și, pentru prima dată, în România, rugând, totodadă, să-i transmită Cardinalului Matteo Zuppi, Arhiepiscopul de Bologna, toată gratitudinea Bisericii Greco-Catolice pentru acest moment de har.

În semn de mulțumire, Cardinalul Lucian i-a trimis Cardinalului Matteo Zuppi o icoană a celor șapte Fericiți Episcopi Martiri Greco-Catolici Români.

Episcopul Cristian a mulțumit tuturor celor prezenți, Episcopi, preoți, persoane consacrate și credincioși care, cu toții, s-au unit în rugăciune, și care au cerut ajutor lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei Ana, mama Maicii Domnului.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, toti cei prezenti i-au urat „La Mulți Ani!” Preasfinției Sale Călin Ioan Bot, care și-a sărbătorit luni, 24 iulie, ziua de naștere.

Oficiile liturgice din Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” s-au încheiat cu Utrenia Adormirii Sfintei Ana, timp în care credincioșii prezenți au putut venera Relicva Sfintei Ana.

Merită remarcat și faptul că unul dintre potirele folosite în cadrul Liturghiei Arhierești celebrate cu această ocazie, a fost cel dăruit dăruit Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan de către Sfântul Părinte Papa Francisc în data de 2 iunie 2019, după celebrarea, pe Câmpia Libertății din Blaj, a Liturghiei de beatificare a celor șapte Fericiți Episcopi Greco-Catolici Români. Potirul, confecționat în Vatican, este marcat cu stema papală.

Celebrările din Catedrala Blajului, dedicate Sfintei Ana, au stat sub semnul Zilei Mondiale a Bunicilor şi a Vârstnicilor, sărbătorită duminică 23 iulie 2023.

 

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș