Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Hramul Parohiei Greco-Catolice „Nașterea Maicii Domnului” din Sântămărie, Protopopiatul Târnăveni

asda

Vineri, 8 septembrie, la Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a fost o zi de bucurie pentru credincioșii Parohiei Greco-Catolice din Sântămărie, care au sărbătorit hramul bisericii din localitate, alături de Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, împreună cu un sobor de opt preoți şi de diaconul Rareș Vestemean.
    
Ierarhul a fost întâmpinat de către Părintele Stelian Barbu, Protopop de Târnăveni, Părintele Ciprian Someșan, Parohul din Sântămărie,  soborul  preoților din Protopopiatul de Târnăveni, precum și de oficialii locali: Constantin Comandaru, primarul comunei Cetatea de Baltă, Sorin Suciu, vice-primarul comunei și Ludovic Finta, consilier local din Sântămărie. Conform tradiţiei, doi tineri din parohia noastră l-au primit pe Preasfințitul Cristian Crişan cu pâine și sare și cu un buchet de flori, răsărit din inima enoriaşilor parohiei noastre.
    
Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Preasfinția Sa Cristian a celebrat Sfânta Liturghie Arhierească alături de preoții amintiţi. Răspunsurile au fost date de câțiva studenți seminariști ai Seminarului Arhieparhial Major „Buna-Vestire” din Blaj. 
    
Cuvântul de învățătură al Preasfinției Sale Cristian a început cu transmiterea binecuvântării, a salutului și a comuniunii de rugăciune din partea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian. A urmat o frumoasă expunere a „Cuvântului” prin originea Sa dumnezeiască și întruparea din Sfânta Fecioară Maria, continuând apoi cu exemplul demn de urmat al Maicii Sfinte. Așa cum Dumnezeu a ales-o din veșnicie, iar ea a avut încredere în cuvântul Lui adus de către Sfântul Arhanghel Gabriel și a răspuns afirmativ voinței divine, renunțând la cea umană și proprie, tot așa suntem chemați și noi ca să ne trăim viața de creștini adevărați.

Tot în acest sens, Episcopul a enumerat cele trei provocări mari ale fiecărui creștin: a răspunde urii cu iubire, a-i aprecia și a-i cinsti pe cei marginalizați și a recunoaște faptul că am greșit. Sunt câteva dintre ideile cu care Arhiereul nostru i-a încurajat pe credincioșii din Sântămărie și din parohiile învecinate.
    
După încheierea Sfintei Liturghii, Părintele Paroh Ciprian Someșan a amintit că în urmă cu 23 de ani, pe data de 8 septembrie 2000, s-a sfinţit piatra de temelie a bisericii de către Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Lucian. De asemenea a  adus un cuvânt de mulțumire Preasfinției Sale Cristian Crișan, preoților coslujitori și tuturor credincioșilor, dar nu înainte de a mulțumi cordial pentru cei 20 de ani de slujire în parohie și a transmite salutul către Preafericirea Sa Lucian Cardinal Mureșan Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. A urmat binecuvântarea fiecărui credincios cu untdelemn sfințit, iar apoi s-au gustat din darurile oferite de către parohie. 
      
 Îi mulţumim Preafericirii Sale, Lucian Cardinal Mureşan, Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei Greco-Catolice de Alba-Iulia şi Făgăraş, pentru binecuvântare şi comuniunea de rugăciune, precum şi Preasfinţiei Sale Cristian Crişan, pentru că ne-a onorat cu prezenţa.
.
În Cristos Domnul nostru!


A consemnat Pr. Ciprian Iuliu Someșan Iacob, pentru Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș