În perioada 27-29 septembrie 2023, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, s-au desfășurat la Blaj exerciții spirituale pentru clerul Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. Reculegerile au avut loc la Blaj în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” și au fost ținute de părintele Tarciziu - Hristofor Șerban, Purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București.
În deschiderea exercițiilor, miercuri 29 septembrie 2023, părintele Tarciziu a invitat participanții să mediteze la misiunea ce i-a fost încredințată preotului de a păstori Biserica lui Dumnezeu, luând ca text de bază capitolul 20 din Faptele Apostolilor: „Luați seama la voi înșivă și la toată turma peste care Spiritul Sfânt v-a pus supraveghetori, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câștigat-o cu însuși sângele Său” (Fapte 20,28). Părintele predicator ne-a vorbit despre rolul și rostul preotului stabilit dintru început de Mântuitorul, și anume de a împlini planul lui Dumnezeu, dar și de a-l imita pe Apostolul Neamurilor, cel care L-a avut întotdeauna ca model pe Isus Domnul: „Am servit pe Domnul cu toată smerenia, atât în lacrimi cât și în încercări...” (Fapte 20,19).
Joi, 28 septembrie 2023, preoții au meditat, în cursul dimineții, la figura Bunului Păstor, folosind ca suport versetele biblice din ultima parte a capitolului 20 din Faptele Apostolilor. Părintele ne-a expus, în a doua parte a zilei, despre adevăratul sens al sinodalității; despre întâlnirile personale pe care preotul trebuie să le aibă cu cei încredințați; despre rolul de mediator între ei și Isus Cristos.
Un moment de o încărcătură spirituală deosebită l-a reprezentat întâlnirea preoților Arhieparhiei noastre cu Preafericitul Părinte Cardinal Lucian, în curtea Castelului Mitropolitan. Întâistătătorul Bisericii Române Unită cu Roma i-a salutat cordial pe toți preoții Arhieparhiei, asigurându-i de rugăciunea sa, transmițându-le totodată binecuvântarea arhierească.
Seara zilei de joi a continuat cu rugăciunea Paraclisului Maicii Domnului, încheindu-se cu participarea părinților în Catedrala Arhiepiscopală Majoră la conferința omagială „Mica Romă și Iuliu Maniu”.
În ultima meditație, în dimineața zilei de vineri 29 septembrie 2023, preoții s-au regăsit în meditația propusă de părintele predicator, și anume că ei trebuie să aibă grijă de împlinirea misiunii lor preoțești, privind la Maria - oglinda Bisericii.
Pe lângă meditațiile frumoase, clericii au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Episcopul Cristian Dumitru Crișan, Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. Preasfințitul Cristian a prezidat Sfânta Liturghie în fiecare zi, lucru care a dat o notă de solemnitate fiecărei celebrări liturgice.
După Dumnezeiasca Liturghie, în ultima zi a reculegerilor spirituale, Episcopul Auxiliar și-a exprimat gratitudinea față de preoții prezenți pentru participare și pentru slujirea pe care o desfășoară în Parohiile unde sunt rânduiți de Spiritul Sfânt. Preasfințitul i-a mulțumit și părintelui predicator Tarciziu, oferindu-i ca semn de prețuire o icoană a Fericiților episcopi martiri greco-catolici, precum și un prețios buchet spiritual: o Sfântă Liturghie celebrată la intenția părintelui Tarciziu în luna octombrie, de către fiecare preot participant.
Pr. Septimiu Nicula
Protopop al Protopopiatelor de Mediaș şi Dumbrăveni