În perioada 4-5 noiembrie 2023, la Palatul Cultural Blaj, s-a desfășurat un simpozion comemorativ la aniversarea a 50 de ani de la trecerea în eternitate a filosofului și omului de cultură Jacques Maritain (1882-1973).
A ruginit frunza și a sosit toamna,...
La Blaj, ca peste tot locul din țară, toamna si-a arătat fața destul de târziu: după sărbătoarea tuturor sfinților și a credincioșilor repauzați, a venit vremea să-i pomenim special și pe alți prieteni ancorați în istoria urbei.
În acest an s-a adăugat o jumătate de secol de la plecarea în veșnicie a filosofului, omului de cultură și vizionar asupra istoriei Jacques Maritain decedat la 18 aprilie 1973, a cărei memorie se leagă de mari prietenii și savante legături cu adepți ai filosofiei tomiste dintre care și filosoful blăjean, preotul Ioan Miclea trecut și el de mult timp în veșnicie. Păstrând amintirea legăturii lor epistolare (pentru că oamenii vremurilor de curând apuse n-au permis să se întâlnească personal), s-a potrivit să comemorăm odată cu semicentenarul veșnicei pomeniri a lui Maritain și pe părintele nostru greco-catolic „filosoful Blajului” ținut și el în umbră dimpreună cu alți anacronici ai veacului.
Cum în aprilie sărbătoririle lui Maritain au ocupat pe prietenii săi în Franța și peste ocean, a fost nevoie de o reprogramare a comemorării sale la Blaj; de aceea la împlinirea celor 50 de ani ne-am restrâns la celebrarea unui parastas la Catedrala Mitropolitană din Blaj urmând – prin coînțelegere cu prietenii francezi - să facem un Simpozion „la toamnă” și asta s-a întâmplat în zilele de 3-5 noiembrie în acest oraș episcopal și reședință a de curând promovatei Arhiepiscopii Majore a Bisericii române Unite cu Roma, greco-catolică.
La sărbătorire au luat parte oameni de înaltă ținută științifică, culturală și filosofică din România, Italia și Franța, care și-au adus un aport valoros la desfășurarea evenimentului. Menționăm pe doamna Clara Bressolette, catalizatorul acțiunii și mobilizării celorlalți francezi care au străbătut mii de kilometri, au conferențiat și au expus secvențe din prieteniile lui Maritain cu oameni de cultură, pictori și muzicieni. S-a adăugat o bogată expoziție cu imagini din viața sărbătoritului și s-au ilustrat muzical (orgă, pian și voce) fragmente din viața sa.
N-au lipsit din șirul conferințelor specialiști români din centrele universitare Cluj și Oradea precum și reprezentantul Institutului Maritain de la Roma, Gennaro Giuseppe Curcio. De la București ne-a onorat cu o frumoasă expunere Luc Verly un francez stabilit în România implicat în valorificarea momentelor importante din viața Monseniorului Vladimir Ghika...
De dincolo de zări, simpozionul a preluat din gândirea preotului Ioan Miclea și a celor care s-au documentat din scrierile sale: Preotul Lupu Marin și doamna Claire Bressolette care au elaborat valoroase lucrări de doctorat pentru care s-au documentat din aceste scrieri istorice păstrate la Centrul Cultural Jacques Maritain din Blaj.
Un suport muzical specific momentului a fost asigurat de către Doamna Claire (orgă, pian și voce) precum și de către pianistul francez Jacques Dor venit cu drag să cânte pentru noi, la Blaj... Palatul Cultural a fost împodobit cu o expoziție a unor frânturi din viața și prieteniile sărbătoritului.
Am fi nedrepți dacă nu am aminti măcar faptul că la elaborarea volumului cu referatele susținute, și-au dat concursul Pr. dr. William Al. Bleiziffer și doamnele profesoare Cecilia Frățilă și Irina Mărginean care ne-au ușurat înțelegerea textelor prezentate la înalt nivel academic prin traduceri din franceză și italiană. În „culisele” manifestării și-au adus aportul și alte persoane – în mod special – Radio Blaj care au imortalizat și au transmis în eter conferințele, muzica, expunerile imaginilor și traducerile lucrărilor. Tuturor acestora li se cuvine un mare mulțumesc dimpreună cu gândurile favorabile succesului lor viitor, dimpreună cu toți cei care ne-au ajutat în asigurarea condițiilor de confort din timpul șederii la Blaj a oaspeților.
În memoria celor întorși la Casa Tatălui un sincer „Să se odihnească în pace”.
Pr. Dr. Ioan MITROFAN, Directorul Centrului „Jacques Maritain” Blaj