În prezența Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan și a Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, miercuri, 29 noiembrie 2023 a avut loc la Blaj un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 75 de ani de la scoaterea în afara legii a Bisericii Române Unite, Greco-Catolice.
La eveniment a participat Excelența Sa Klaus Werner Iohannis, Președintele României, însoțit de Prima Doamnă, Carmen Iohannis, și de Consilierul prezidențial Sergiu Nistor. Au luat parte, totodată, numeroase oficialităţi judeţene şi locale, precum parlamentari, între care deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România. Cu acest prilej a fost vizitat Muzeul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, în care pr. Florin Gheorghiu a prezentat Înalților Oaspeți expoziția comemorativă despre momentele dramatice care au culminat în nedreptul Decret 358 din 1 decembrie 1948, prin care Biserica Unită a fost scoasă înafara legii. Ulterior, Președintele României a avut o întâlnire privată cu Episcopii Greco-Catolici în Aula Sinodală.
Începând cu ora 16.45, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj a avut loc evenimentul: „Ceasul Vinerii Mari – 75 de ani de la dezlănțuirea prigoanei împotriva Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică”.
După celebrarea Te Deum-ului de către Preasfinția Sa Cristian Crișan, a urmat alocuțiunea Excelenței Sale Klaus Werner Iohannis, Președintele României, care a rememorat „atacul nedrept și nedemn la adresa libertății de conștiință, care s-a întâmplat în urmă cu 75 de ani, prin interzicerea de către regimul comunist a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice. Ca cetățeni ai unei țări care a luptat pentru a-și câștiga democrația”, a subliniat Președintele, „avem datoria de onoare de a nu-i uita pe cei care au deșteptat conștiința de sine a românilor transilvăneni și pe umerii cărora s-a ridicat la 1918 arcul unității noastre naționale”. Fiindcă așa cum „Cardinalul Iuliu Hossu a spus cu înțelepciune: 'Istoria nu s‑a terminat aici!' Iar istoria i-a dat dreptate”.
În mesajul transmis, Prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, Card. Claudio Gugerotti, a adus un „elogiu cuvenit, împreună cu sincera recunoștință a întregii Biserici, comunității greco-catolice românești, care și-a dat viața pentru comuniunea cu Cristos și cu Biserica Sa. Măreția martirajului acestei Biserici este un exemplu de neuitat care ne emoționează și ne inspiră”. Mesajul Eminenței Sale a fost citit de Pr. Gabriel Buboi, Rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma.
În alocuțiunea rostită, Preafericitul Părinte Cardinal Lucian Mureşan i-a mulţumit Preşedintelui Iohannis pentru prezența sa în Catedrala Blajului: „nădăjduim că gestul Excelenţei voastre va inspira clasa politică din România în asumarea şi în repararea nedreptăţilor din timpul comunismului, ale cărui consecinţe continuă să afecteze negativ viaţa Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Principiul roman 'opus justitiae pax' ne arată că perpetuarea nedreptăţii nu poate fi niciodată calea pentru zidirea armonioasă a societăţii". Totodată, Întâistătătorul Bisericii Române Unite a mulţumit Preşedintelui şi Statului Român pentru instituirea anului 2025 ca „An Cardinal Iuliu Hossu”, precum şi pentru promulgarea legii privind Catedrala Martirilor şi Mărturisitorilor secolului al XX-lea din Cluj-Napoca.
În cadrul evenimentului comemorativ, au fost omagiate în mod cu totul deosebit figurile luminoase ale Fericiților Episcopi Martiri Greco-Catolici, care împreună cu ceilalți mărturisitori ai credinței în închisorile comuniste, au lăsat poporului român o pildă eroică de demnitate, libertate și verticalitate morală. În acest sens, a fost prezentat un fragment din Scrisoarea Pastorală a Fericitului Episcop Martir Ioan Suciu, în lectura Diac. Prof. Ion Buzași. „Pentru Biserica Română Unită acum este ceasul Vinerii Mari. Acum, iubiţi credincioşi, ne arătăm dacă suntem ai lui Cristos, sau dacă ne ducem cu Iuda vânzătorul. Acum, Domnul Isus, ne dă prilej să fim părtaşi la suferinţele Sale pentru Biserica Sa. Fericiţi sunteţi dacă sunteţi batjocoriţi pentru Sfânta Sa Biserică. Preamăriţi pe Dumnezeu pentru aceasta!”, sunt cuvintele profetice scrise pe 2 octombrie 1948 de Episcopul Ioan Suciu, Administrator Apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia şi Făgăraş.
La încheierea evenimentului, în Catedrala Blajului a răsunat Imnul Fericiților Episcopi martiri, în interpretarea sopranei Antonia Beteag, acompaniată de Camelia, Benedict și Francisc Opreanu.
Acest imn compus de Anamaria Carmen Opreanu, a fost intonat în prezența Papei Francisc, pe 2 iunie 2019 pe Câmpia Libertății, cu ocazia beatificării celor Șapte Episcopi Martiri Greco-Catolici Români, acolo unde Sfântul Părinte a afirmat: „aici, la Blaj, pământ de martiriu, de libertate şi de milostivire, vă aduc omagiul meu vouă, fii ai Bisericii greco-catolice, care, de trei secole încoace, daţi mărturie, cu ardoare apostolică, despre credinţa voastră”.
Evenimentul a fost moderat de pr. Cristian Barta, Decan al Facultatii de Teologie Greco-Catolica din Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca.
Excelența Sa Klaus Werner Iohannis s-a aflat pentru a treia oară în mijlocul Bisericii Greco-Catolice, la Blaj. Președintele României a mai vizitat Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” și Curia Arhiepiscopiei Majore în anul 2015 și a participat, în data de 2 iunie 2019, pe Câmpia Libertății, la Liturghia de Beatificare a celor Șapte Episcopi Martiri Greco-Catolici Români, celebrată de Sfântul Părinte Papa Francisc.
Întregul eveniment din Catedrala Blajului este disponibil, în format video, AICI
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș