Marți 26 decembrie 2023, în a doua zi de Crăciun, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Eparhiei de Alba Iulia și Făgăraș s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Greco-Catolice „Buna Vestire” din Târgu Mureș, Protopopiatul Târgu Mureș, unde, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unită cu Roma, a concelebrat Sfânta Liturghie, împreună cu preoții prezenți, cu ocazia Sărbătorii „Serbarea Maicii Domnului”.
Odată ajuns la biserica parohială, Episcopul a fost întâmpinat de un grup de copii care i-au urat un bun venit, iar Silvia Torcătoru, în vârstă de 9 ani, i-a oferit un buchet de trandafiri. Părintele protopop Ioan Fărcaș, însoțit de părintele paroh Dan Fodor și preoții Aurelian Băcilă, Ovidiu Comes, Flaviu Miheț, Anton Rus și Mihai Ștefănescu l-au condus pe Preasfinția Sa la altar, în acordurile imnului „Pe Stăpânul și Arhiereul nostru Doamne îl păzește întru mulți ani”, intonat de corul bisericii.
Biserica s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei peste 200 de credincioși, printre care un mare număr de copii însoțiți de părinți și bunici, veniți la ziua de sărbătoare închinată cinstirii Maicii Domnului, cea care la Betlehem a dat naștere Lui Isus Cristos.
În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa Cristian s-a arătat plăcut surprins de mulțimea copiilor prezenți, subliniind importanța exemplului părinților și bunicilor care vin la Liturghie însoțiți de copii. Doar așa copiii vor învăța să vină la biserică, să audă cuvântul Domnului, să se roage și să înțeleagă ce înseamnă să fii un bun creștin.
Celebrarea Sfintei Liturghii Arhierești în mica noastră bisericuță a constituit un moment de înălțare spirituală, un moment de reflecție asupra faptelor pe care Dumnezeu le așteaptă de la fiecare dintre noi. Printre participanți am remarcat prezența Prefectului județului Mureș, Ciprian Dobre, care de mai multe ori a fost prezent la manifestări organizate de Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, un grup de 31 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, au susținut un moment artistic inspirat din povestirile biblice legate de nașterea Mântuitorului, sub conducerea inimoasei doamne preotese Corina Fodor. Candoarea și gingășia, ca și micile stângăcii ale recitatorilor au încântat întreg auditoriul, mai ales pe părinți și bunici, dornici să-i vadă pe cei mici dând tot ce le stătea în putință pentru a face față cu bine emoțiilor inerente. A fost o priveliște minunată a celor care peste ani vor fi mândri să-i învețe pe copiii lor tot ceea ce la rîndu-le au auzit de la cei mari.
Răsplata strădaniilor lor a fost încununată nu numai de aplauzele celor prezenți, ci și de apariția lui Moș Crăciun, care le-a dat tuturor daruri din sacul cu care a venit.
Am petrecut o zi frumoasă, plină de semnificații și învățăminte cu care ne pregătim să încheiem anul, pentru a intra în Noul An pe care cu toții ni-l dorim mai bun, mai rodnic, mai liniștit, cu mai puțină suferință în lume.
A consemnat Prof. univ. dr. Marius Sabău