Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Sfințirea pietrei de temelie a bisericii din Parohia greco-catolică Țăgșoru, Protopopiatul Sărmașu

asda

Sâmbătă, 30 martie 2024, Preasfinția Sa Cristian Dumitru Crișan, Episcop Auxiliar al Arhiepiscopiei de Alba Iulia și Făgăraș, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal  Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, a sfințit piatra de temelie a bisericii, în construcție, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia greco-catolică Țăgșoru, Protopopiatul Sărmașu.
    
La sosirea în satul Țăgșoru, Episcopul a fost întâmpinat de un sobor de preoți și protopopi, din Eparhia de Cluj-Gherla și Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș, împreună cu credincioși din localitate și din împrejurimi.

La slujba de sfințire au fost prezenți Părintele Aurel Dan, Protopop de Sărmașu, Părintele Cristian Goia, Protopop de Bistrița, Beclean și Rodna, Părintele Protoegumen Ioan M. Albu, Părintele Florin Chiciudean, Vicerectorul Seminarului din Cluj și Părintele Ciprian Suciu, Vicerectorul Seminarului din Blaj, împreună cu un sobor numeros de preoți. Răspunsurile au fost date de cântărețul bisericesc Gabriel Bande.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția sa Cristian a spus că „fiecare dintre noi, indiferent de religie, avem un loc în casa Domnului! Dacă facem bine, cu sufletul curat, Dumnezeu vede și răsplătește!”
     
La eveniment au fost prezenți demnitari și oficialități locale, deputați de Bistrița, Dl Ioan Zegrean, Subprefect de Bistrița, primarii din comunele Budești, Bistrița și Miceștii de Câmpie, precum și arhitectul Olimpia Hrisman.

Părintele paroh Ioan Bande a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezența în rândul credincioșilor din Țăgșoru și pentru slujba de sfințire a pietrei de temelie a noii biserici. A mai mulțumit și domnului Sebastian Moldovan, pentru efortul depus atât în realizarea fundației, cât și în organizarea evenimentului.

Episcopul a oferit câte o icoană a Fericiților Episcopi Martiri greco-catolici Părintelui paroh Ioan Bande și domnului Sebastian Moldovan, iar celor aproximativ 200 de credincioși prezenți le-a urat un Post Mare binecuvântat.

A consemnat Pr. Ioan Bande, pentru Biroul de Presă al Arhiparhiei de Alba Iulia și Făgăraș