Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Vizita pastorală a PS Cristian în Parohia Blaj II - Capela Arhiereilor, în a doua zi a sărbătorii Învierii Domnului

asda

A devenit deja o tradiție ca, în a doua zi a sărbătorii Învierii Domnului Domnului, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcopul Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia Și Făgăraș, să se afle în mijlocul credincioșilor Parohiei Greco-Catolice Blaj II „Adormirea Maicii Domnului” - Capela Arhiereilor. Și în acest an, biserica a fost neîncăpătoare, luni 6 mai 2024, credincioșii, de la cei mai mici până la cei mai mari, venind cu bucurie să asculte cuvântul Ierarhului și să participe la Sfânta Liturghie.

Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preasfinția Sa Cristian a oficiat Sfânta Liturghie, la care au concelebrat Părintele Protopop Cristian Rus, Părintele paroh Liviu Ursu, Vicar judecătoresc și Părintele viceparoh Ștefan Dumitraș, Cancelar al Curiei Arhiepiscopiei Majore. 

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Cristian a transmis salutul și binecuvântarea Preafericitului Cardinal Lucian și le-a cerut credincioșilor prezenți să-L mărturisească pe Cristos în fiecare zi:  

„Învierea lui Cristos nu trebuie să fie doar un eveniment pe care să-l sărbătorim doar trei zile și apoi să mergem liniștiți la casele noastre și la ocupațiile noastre, ci trebuie să fie un mod de existență pentru fiecare zi. Dacă eu cred cu adevărat că Isus este viu și este prezent în viața mea, atunci și viața mea trebuie să mărturisească acest lucru! Și atunci fiecare dintre noi putem să proclamăm, cu bucurie, «Cristos a Înviat!»

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Cristian i-a binecuvântat și miruit pe toți credincioșii prezenți, oferind-le, fiecăruia, câte o iconiță.

Liturghia Arhierească de la Capela Arhiereilor din Blaj a fost transmisă în direct Radio Blaj TV ONLINE și poate fi vizionată AICI

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș