Papa Francisc îi invită pe tineri să participe la Întâlnirea Națională a Tineretului Catolic care va avea loc la Cheile Grădiștei în luna septembrie, le cere acestora să fie „purtători de speranță și constructori de punți” și îi îndeamnă să folosească fiecare instrument pe care îl au la dispoziție pentru „a semăna bunătate și iubire în lume.”
Sfântul Părinte le-a trimis acest mesaj tinerilor din Dieceza Romano-Catolică de Iași, ca răspuns la scrisoarea trimisă Sanctității Sale cu ocazia Zilei Tineretului de la Iași, desfășurată în data de 18 mai 2024, prin intermediul Cardinalului Secretar de Stat, Pietro Parolin, a anunțat Oficiul pentru Pastorația Tineretului din Dieceza de Iași.
Tinerii reprezintă „o mărturie a dinamismului și prospețimii pe care îl aduce inima tânără în Biserică”, spune în scrisoare Sfântul Părinte, care i-a îndemnat pe tineri să gestioneze „cu înțelepciune timpul și energia dedicate rețelelor sociale, pentru a nu rămâne blocați într-o viață virtuală în detrimentul celei reale”. „Ieșiți în lume, întâlniți oameni, ascultați-le poveștile, priviți-i în ochi pe frații și surorile voastre”, a continuat Papa Francisc.
În finalul scrisorii trimise tinerilor din Dieceza Romano-Catolică de Iași, Sfântul Părinte le-a cerut acestora să se roage pentru el și i-a binecuvântat.
Conținutul intergral al scrisorii poate fi citit aici: https://tinericonectati.ro/index.php/2024/07/04/papa-francisc-le-a-scris-tinerilor-din-dieceza-de-iasi/
Cea de-a XV-a ediție a Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic din România (INTC) va avea loc în perioada 4-7 septembrie 2024, la Cheile Grădiștei, în județul Brașov. Evenimentul, organizat de Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș, este așteptat cu entuziasm de tinerii catolici din toată țara, oferindu-le acestora oportunitatea de a se reuni și de a împărtăși experiențele lor.
Tema aleasă pentru INTC 2024 este: „Cei care speră în Domnul merg fără să obosească” (cf. Is. 40,31), iar ediția din acest an se va axa pe aspectele formativ-educative, pe catehizare și pe dezvoltarea spirituală și umană. Participanții vor avea șansa să interacționeze cu personalități din diferite domenii, să se implice în activități culturale și sportive și să se bucure de momente deosebite de muzică și invitați surpriză.
Această Întâlnire la nivel național reprezintă un moment de solidaritate și comuniune pentru tinerii catolici din România, oferindu-le posibilitatea de a se conecta și de a împărtăși bucuria credinței. În ciuda amânării ediției din 2022 din motive legate de contextul pandemiei și al situației socio-politice, INTC 2024 se anunță a fi un prilej de reînnoire și revitalizare spirituală pentru toți cei implicați.
Urmând exemplul celebrării Zilei Mondiale a Tineretului Catolic, Biserica Catolică din România organizează din trei în trei ani întâlniri naționale ale tinerilor romano-catolici și greco-catolici din România. Aceste momente de comuniune sunt organizate alternativ de o Eparhie greco-catolică și de o Dieceză romano-catolică.
Pentru mai multe detalii despre eveniment și pentru înscrieri, tinerii sunt încurajați să viziteze site-ul oficial al evenimentului, www.intc.ro
Aici vor găsi informații actualizate și detaliate despre INTC 2024 și modul în care pot să participe la această remarcabilă experiență spirituală. De asemenea, pe site poate fi vizionat mesajul Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, adresat tinerilor participanți la INTC 2024 și se poate asculta Imnul INTC 2024.
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș