Tinerii catolici din întreaga țară au redescoperit puterea credinței și rolul lor ca „pescari de oameni” în lumea modernă, în cea de-a doua zi a Întâlnirii Naționale a Tinerilor Catolici 2024. Participanții au fost provocați să-și asume o misiune spirituală, inspirată de modelul apostolului Petru, și să îndrume comunitățile din care fac parte pe calea credinței. Atmosfera plină de speranță și reflecție a fost completată de activități culturale și educative, dar și de momente de rugăciune și muzică, creând un spațiu unic de comuniune și introspecție.
Ziua a doua a INTC 2024 s-a deschis cu rugăciunea de dimineață, urmată de Sfânta Liturghie în rit latin, în limba română, prezidată de Excelența Sa Monseniorul Giampiero Gloder, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova. În cuvântul de învățătură la Evanghelia zilei (Luca 5, 1-11), „Pescuirea Minunată”, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop și Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti, le-a reamintit tinerilor participanți că această Evanghelie li se aplică și lor: „Dacă-L primim pe Isus în viața noastră, așa cum a făcut-o Petru în barca sa, și îl vom asculta, la fel ca Petru, nu vom greși. Astăzi, Isus vrea să vă facă și pe voi pescari de oameni, pentru că nu doar preoții pot face acest lucru, ci și voi, laicii. Vă îndemn să plecați de la Cheile Grădiștei cu acest gând, să aduceți oameni aproape de Biserică, să-i aduceți pe calea credinței și să-i faceți mai buni. Voi sunteți pescarii moderni ai zilelor noastre!”
Excelența Sa Monseniorul Giampiero Gloder le-a adresat un mesaj tinerilor, în care le-a vorbit acestora despre Dumnezeu ca singura noatră speranță: „Domnul este prietenul care nu ne abandonează niciodată, El ne dă puterea de a trăi cu speranța că vom învinge și ne ajută să ne învingem frica, să depășim orice obstacol. De aceea, vă îndemn să trăiți în prietenie cu Domnul în fiecare zi și să participați zilnic la viața de credință, în fiecare parohie. Așa cum spune Papa Francisc, priviți spre viitor cu speranță, nu uitați niciodată să visați la mai mult, pentru a construi o lume mai bună. Dacă veți alege o viață sacerdotală sau consacrată, să nu vă fie teamă, Domnul vă va fi alături!”
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Cristian, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, i-a transmis Nunțiului Apostolic, din partea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, gratitudinea pentru prezența în mijlocul tinerilor catolici și i-a înmânat o icoană a celor șapte Fericiți Episcopi martiri greco-catolici români.
După Sfânta Liturghie, Don Riccardo Pincerato, directorul Biroului pentru Pastorația Tinerilor din Conferința Episcopală Italiană, a susținut cateheza zilnică. Pornind de la fragmentul evanghelic în care Isus îl interoghează pe Petru asupra iubirii sale pentru El și îi încredințează misiunea prin care devine piatră de temelie Bisericii Domnului, „Paște oile mele!”, Don Riccardo i-a invitat pe tineri să reflecteze asupra iubirii și chemării divine în contextul lumii moderne, o lume a tehnologiei și rețelelor sociale.
Cateheza a pus accent pe libertatea de a descoperi identitatea proprie și relația cu Dumnezeu, subliniind că pentru a-L iubi pe Dumnezeu, trebuie mai întâi să ne lăsăm iubiți de El, la fel cum Petru a experimentat această iubire înainte de a primi misiunea de a „paște oile”. Don Riccardo a provocat tinerii să răspundă, prin intermediul mijloacelor de comunicare moderne, la întrebarea „cine este pentru voi Dumnezeu?”, subliniind că pentru a urma pe cineva, trebuie să-l cunoști.
Aceeași întrebare a fost pusă Episcopilor, la punctul următor din program, „Episcopii răspund tinerilor”, care au mărturisit, apoi, fiecare, în fața tinerilor, „cine este pentru ei Dumnezeu”. Tinerii i-au ascultat pe Preasfinția Sa Mihai Fățilă, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de București, Preasfinția Sa Vasile Bizău, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Maramureș, Preasfinția Sa Petru Sescu, Episcop auxiliar al Diecezei Romano-Catolice de Iași și pe Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea Mare. Ierarhilor li s-au cerut răspunsuri, „nu din cărți”, ci personale, iar mărturia lor a fost una puternică, vie, de la suflet credincios, la suflete tinere, în plină ascensiune spirituală.
Sfânta Liturghie și Cateheza au fost animate de către tinerii entuziaști ai Band INTC.
VIDEO AICI
După masa de prânz, între orele 15:00 și 18:00, s-au desfășurat programe alternative, simultan în diferite locații, cuprinzând activități culturale, educative, muzicale și sportive: Media Faith&Fun, susținut de Angelus TV și ERCIS FM; Campionat Inter-Eparhial/Diecezan de fotbal; fotbal; Primii pași de dans, susținut de Prof. Alexandra Purenciu-Ichim; Visual Thinking, susținut de Anca Burlacu; Episcopii martiri: modele și prieteni, susținut de Bogdan Barta; Împletim fire, împletim rugăciuni, susținut de prof. Gabriela Bularca; Moralitatea creștină vs. știință în domeniul sexualității umane, cu Dr. Anca Cernea; Atelierul de muzică: o strofă, un refren, o oră, susținut de Roxana și Liviu Elekes; Silent Party cu Isus, organizat în colaborare cu Societatea lui Isus; Atelierul despre spovadă, organizat în colaborare cu Societatea lui Isus; Spiritualitatea munților, organizat de Frații Sfântului Ioan; Țintarul valorilor...alege țintit, susținut de Pr. Marius Taloș SJ; Atelierul de Lectură Biblică, susținut de Prof. Irina Mărginean și Piero Loredan SJ; Surorile Pauline și carisma lor, susținut de Surorile Pauline; Atelierul Adevărat sau fals: cum comunicăm și ne informăm în epoca inteligenței artificiale, susținut de Codruța Fernea și Cristina Grigore; Atelierul Să râdem cu Sfinții: Papi și sfinți cu simțul umorului, susținut de Cristina Grigore, propus de Asociația Papa Luciani; Atelierul „Pe ce cale să apuc?” - consiliere vocațională, susținut de Facultatea de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și de Seminarele Teologice de la Blaj, Cluj și Oradea; Atelierul vizionare de filme, propus de Ioan Paul Fărcaș.
La ora 18:00, prin videoconferință, Domnul Prof. Univ. Dr. Daniel David, Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a intrat în dialog cu tinerii. Tema abordată a fost „Tinerii și provocarea inteligenței artificiale: aspecte psihologice, educative și etice”, moderator fiind Pr. Cristian Barta, Decan al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității clujene. La finalul prezentării a avut loc o sesiune de întrebări și răspunsuri.
VIDEO AICI
După cină, tinerii s-au rugat Spiritului Sfânt în cadrul celebrării prezidate de Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea Mare. Răspunsurile au fost oferite de Band INTC și de un grup de seminariști din cadrul Seminarului Arhieparhial Major „Bunavestire” din Blaj.
Ziua s-a încheiat cu „Muzică, ritm și rugăciune”, moment deschis de formația Three O, care a interpretat muzică creștină. Invitatul special, Padre Guilherme, Preotul DJ care a mixat, în 2023, la Întâlnirea Mondială a Tineretul Catolic, de la Lisabona (Portugalia), a adus cu sine energia și entuziasmul care l-au făcut cunoscut în întreaga lume.
VIDEO AICI
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș