Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Hramul Sanctuarului Arhiepiscopal Major „Sfânta Cruce” Stânceni

asda

Miercuri, 14 septembrie 2022, a avut loc sărbătoarea hramului Sanctuarului Arhiepiscopal Major „Sfânta Cruce” de la Stânceni. La acest eveniment a participat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Preasfinția Sa Ioan Călin Bot, Episcopul auxiliar al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, responsabil cu viaţa consacrată în cadrul Conferinţei Episcopale din România.

Sosit în ajunul sărbătorii, Preasfinția Sa Ioan a cântat împreună cu credincioșii prezenți la Vecernia sărbătorii și s-a alăturat comunității pentru cina în trapeza schitului. Liturgia sărbătorii a continuat cu Utrenia Înălțării Sfintei Cruci, în cadrul căreia a fost oferită, spre venerare, relicva Sfintei Cruci, păstrată la schit. A urmat Sfânta Liturghie Arhierească, concelebrată împreună cu Părintele arhimandrit Cornel Dîrle și cu preoții prezenți.

În cuvântul de învățătură, Episcopul auxiliar a prezentat diferitele dimensiuni ale crucii, de la dimensiunea materială a Crucii purtate de Isus, cu semnificația istorică a regăsirii crucii pe Golgota prin implicarea Sfintei Elena, mama împăratului Constantin, la dimensiunea simbolică a Crucii, „axă a universului de mântuit, har adus de Cristos, care se extinde în creație (...), simbol creștin, sinteza credinței noastre, semn al apartenenței”.

Preasfinția Sa Ioan a mulțumit Maicii Eliane, în numele Preafericitului Părinte Cardinal Lucian, pentru implicarea și dăruirea exemplară.

Agapa fraternă a pus în valoare, o dată în plus, modul simplu și convivial de a fi împreună.

A urmat întâlnirea Fraternității „Sfântul Ilie” cu Preasfinția Sa Ioan Călin Bot, prilejul unui schimb aprofundat despre cum să trăim căutarea Unității Creștinilor, fără prozelitism.

Sărbătoarea „Înălțării Sfintei Cruci”, hramul ansamblului monastic de la poalele Călimanilor, reprezintă pentru Schitul Stânceni unul din momentele cele mai importante din calendarul liturgic anual. Evenimentul s-a bucurat de prezența activă, în spirit de pelerinaj, a credincioșilor romano-catolici, greco-catolici și ortodocși, la fel cum s-a întâmplat și la sărbătoarea „Schimbarea la Față a Mântuitorului”, hramul bisericii de la Stânceni.

Înălțarea Sfintei Cruci confirmă importanța prezenței în Biserică a comunităților religioase, în cazul nostru a surorilor carmelite de la Stânceni.

 

Tu ești viu, Doamne, Dumnezeul lui Israel, în fața căruia stau!

 

Pr. Adrian Lung