Duminică, 24 noiembrie 2024, Duminica a 30-a după Rusalii (Păzirea poruncilor. Dregătorul bogat), a fost sărbătoare în Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Sântu, Protopopiatul Teaca, prilejuită de aniversarea a zece de ani de la sfinţirea bisericii.
Sărbătoarea a început odată cu sosirea Preasfinției Sale Cristian, Episcopul Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, împreună cu Preasfinţia Sa Claudiu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, cei doi Episcopi fiind primiți călduros de credincioşi și de preoţi.
Cu binecuvântarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Sfânta Liturghie Arhierească a fost celebrată de Preasfinția Sa Cristian, împreună cu Preasfinția Sa Claudiu, Părintele Adrian Lung, Protopop de Reghin și Teaca, Părintele Ioan Farcaș, Protopop de Târgu Mureș și Râciu, Părintele Aurel Dan, Protopop de Arieș, Iernut, Luduș și Sărmașu, Părintele Paroh Teodor Rideg și un sobor de preoți.
Răspunsurile au fost oferite de seminariștii Seminarului Arhieparhial Major „Bunavestire” din Blaj, iar atmosfera a fost însuflețită de doamna Veta Biriș, care prin frumoase cântece religioase și colinde, a înălțat și mai mult sufletele în rugăciune și mulțumire aduse lui Dumnezeu și Maicii Sfinte pentru această minunată zi.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Claudiu, vorbind despre harmul bisericii din Sântu, sărbătorit pe 21 noiembrie, le-a transmis celor prezenți că, urmând exemplul Fecioarei Maria, trebuie „să fim atenți la locul și la timpul în care Dumnezeu ne-a chemat”. Referindu-se la Evanghelia zilei, Episcopul de Cluj-Gherla a subliniat: „De cele mai multe ori, Dumnezeu ne vorbește prin cele mai simple lucruri, iar dacă nu reușim ca acum să îl găsim pe Dumnezeu în aceste lucruri simple, ne-ar fi foarte greu să îl găsim mai apoi. Hramul Intrării în Templu a Maicii Domnului este o invitație la a-L întâlni pe Dumnezeu în simplitatea lucrurilor.” Inspirat de lectura Evangheliei din această duminică, Preasfinția Sa Claudiu i-a invitat pe credincioși să renunțe la tot ce ne împiedică în a-L întâlni și în a-L urma pe Cristos.
Episcopul de Cluj-Gherla a spus că „Parohia Greco-Catolică din Sântu are un istoric aparte, întrucât unul din cei 52 de protopopi care au semnat actul Unirii cu Biserica Romei în 1700 era din Sântu”.
După Sânta Liturghie, Preasfinția Sa Cristian, originar din Sântu, a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor celor prezenți. Un cuvânt de mulțumire a rostit și Părintele Paroh Teodor Rideg.
Din partea oficialitășilor locale, a fost prezent Primarul comunei Lunca Tecii, Ing. Teodor Vultur.
La finalul celebrării a avut loc o agapă frățească la care au luat parte toți cei prezenți.
Biserica cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din Parohia Greco-Catolică Sântu, Protopopiatul Teaca, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 2003, a cărei piatră de temelie a fost pusă în anul 2003, a fost sfințită în data de 25 mai 2014 de Preasfinţia Sa Claudiu Pop, pe atunci Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore.
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș