Istoria omenirii este presărată cu exemple ale unor generații privilegiate, care au acumulat roadele unor lungi perioade de muncă, sacrificiu, căutări, uneori suferință, de-a lungul veacurilor premergătoare. Chiar dacă ceasul istoriei bătea pentru toți, doar unii, relativ puțini, l-au auzit și încțeles pe deplin. Izbânda, reușita acestora a presupus, pe lângă șansă, un uriaș efort cognitiv începând cu anii tinereții, perioadă în care se definesc coordonatele profilului maturității. Superioritatea acestor persoane, propulsate în timp în sfera personalităților, a avut la bază, nu arareori, o surprinzătoare simplitate. Un grup dintre aceștia au reușit, între timp, peste ani sau zeci de ani, să scrie istorie prin rezultatele acțiunilor și faptelor întreprinse, unele unice sau prioritare, pe care memoria timpului le-a înscris ca valori perene. Acestea sunt elitele. A contribuit la această finalitate și caracterul stabil, deseori șlefuit de încercările vieții, de care au dat dovadă. Astfel, istoria personalităților îi va reține cu nume și renume. Pentru ca respectul să fie deplin, obligația noastră morală presupune ca aniversările să sumeze nu doar ce am văzut și primit de la înaintași, ci și ce am realizat și transmitem și noi urmașilor.
Anul 2025 reprezintă un an aniversar pentru Biserica Greco-Catolică din România, prin împlinirea a 325 de ani de existență, odată cu finalizarea procesului de unire a românilor ardeleni cu Biserica Romei, prin semnarea „Declarației de unire” – la 5 septembrie 1700 – de către vlădica Atanasie Anghel, împreună cu 54 de protopopi, în numele clerului și poporului.
De-a lungul timpului, unii fii spirituali ai acestei Biserici au atins dimensiunea elitistă, grupându-se în generații temporale distincte, în raport cu marile evenimente ale cursului istoriei, ce le-au influențat sau determinat preocupările. Acest moment al Bisericii Greco-Catolice din România constituie și un prilej de recunoștință față de câteva dintre elitele acesteia, la un fericit an aniversar de la naștere, prin câteva reflecții asupra personalității copleșitoare a acestora.
Școala Ardeleană este ilustrativă pentru prima generație de congruență a preocupărilor elitelor Bisericii Greco-Catolice. Expresie a iluminismului românesc din Transilvania secolului al XVIII-lea, reprezintă un curent cultural și de emancipare națională care a germinat la Blaj, în cadrul căruia – în baza dreptului istoric și a dreptului natural – filologi și istorici iluminiști au vizat îmbunătățirea condiției existențiale a românilor. Corifeii Școlii Ardelene au fost Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior și Ioan Budai-Deleanu, documentul programatic fiind reprezentat de memoriul „Supplex Libellus Valachorum” (1791).
Samuil Micu (1745-1806), „primus inter pares”, călugăr bazilian, a fost filolog și istoric iluminist – „cel dintâi istoric al românilor” (N. Iorga) – traducător și gânditor în spiritul umanistului de formație renașcentistă. Coautor la „Supplex Libellus Valachorum”, a militat pentru impunerea ideii originii romane a poporului român, latinității limbii noastre și a continuității vieții românilor la nord de Dunăre. A fost inițiatorul și unul dintre principalii redactori ai „Lexiconului de la Buda” (1825), în urmă cu exact două sute de ani. Îne scrierile istorice sunt de menționat două: „Scurtă cunoștință a istoriei românilor” și „Istoria, lucrurile și întâmplările românilor”. Pe teren lingvistic, Samuil Micu a realizat prima tipăritură română utilizând sistemul ortografic cu bază latină, prin apariția lucrării intitulate „Carte de rogăciuni pentru evlavia homului creștin” (1779). Preocupările de morală („Theologia moralicească”, 1796), logică („Logica”, 1799) și etică („Etica și politica sau filosofia cea lucrătoare”, 1800) au completat profilul spiritual polimorf al temelor abordate, determinându-l pe N. Iorga să-l considere pe Samuil Micu „începătorul erudiției române din Ardeal”. Samuil Micu a tradus o a doua versiune a Bibliei (1781-1791), din cele cinci apărute la Blaj, după aceea a Episcopului Petru Pavel Aron (1760-1761), ierarhul în timpul căruia s-au deschis, la 11 octombrie 1754, școlile confesionale blăjene. Biblia va fi tipărită în 1795 de către Episcopul Ioan Bob.
La 280 de ani de la nașterea acestei personalități elitiste de factură enciclopedică, un pios moment de reculegere și aducere aminte, alături de întreaga noastră recunoștință.
Generației Școlii Ardelene îi urmează „Generația pașoptistă”, ale cărei idealuri sunt definite și afirmate începând cu deceniul patru al secolului al XIX-lea. Mișcările revoluționare europene de la 1848, cu elemente revendicative inaugurale preponderent de ordin social, adaugă – în special în zona centrală a continentului – deziderate de factură națională (interes pentru trecutul națiunilor, unitate națională, libertate), implicit preocupări pentru constituirea statelor naționale. Simion Bărnuțiu rostea în ziua de 2/14 mai 1848, în Catedrala Blajului, celebrul discurs intitulat „La lumina istoriei și a libertății”, devenit programul revoluționarilor din Transilvania. În context, pe Câmpia Libertății, în mai 1848, poporul (aproximativ 40.000 de participanți) și-a rostit crezul: „Noi vrem să ne unim cu țara!” Acesta a fost răspunsul la mesajul de „deșteptare națională” exprimat de pașoptiștii prezenți din întreg arealul românesc.
Timotei Cipariu (1805-1887) a fost unul dintre participanții blăjeni la aceste manifestări. Canonic, filolog, profesor și director al gimnaziului din Blaj (1854-1875), a militat pentru continuarea idealurilor Școlii Ardelene, insistând pe dobândirea unor drepturi naționale legitime de către populația românească din Transilvania și luminarea maselor. Ca pionier al presei blăjene, a publicat ziarele „Organul luminării” (devenit „Organul național”, în timpul revoluției de la 1848) și „Învățătorul poporului”. Timotei Cipariu a participat la Adunarea de Constituire a Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), care a avut loc la Sibiu în perioada 23-26 octombrie/4-7 noiembrie 1861, fiind ales vicepreședinte al acesteia. De numele lui Cipariu – în calitate ulterioară de președinte al ASTRA – se leagă înființarea bibliotecii acesteia, precum și a secțiunilor științifice și literare. Personalitate enciclopedică, cărturar poliglot (cunoștea paisprezece limbi), a contribuit la înființarea „Societății Literare Române” pentru ortografie, gramatică și dicționarul limbii române (1866), devenită ulterior „Societatea Academică Română” (1867), respectiv Academia Română (1879), instituție pe care o va onora cu funcția de vicepreședinte. Prin tipărirea între anii 1867-1872 a celei dintâi reviste de filologie de la noi, intitulată „Archiv pentru filologie și istorie”, Timotei Cipariu dobândește statutul de „părinte al filologiei române”. Dacă la acestea adăugăm și publicațiile teologice, între care traducerea integrală a Bibliei (1870) – a treia variantă a Bibliilor blăjene, urmată în timp de acelea realizate de profesorul și canonicul Victor Smigelschi și de Episcopul Ioan Bălan – personalitatea lui Timotei Cipariu atinge dimensiunea savantului care a onorat pe deplin idealurile pașoptismului românesc căruia i-a aparținut și care merita, la ceas aniversar – 220 ani de la naștere – omagiile noastre ale tuturor.
Dacă primii doi elitiști ai Bisericii Greco-Catolice „au tradus Cuvântul Domnului” (bibliști!), următorii asupra cărora voi reflecta l-au exprimat prin cânt și/sau cuvânt într-o manieră care a atins perfecțiunea, sublimul, prin profunzimea mesajului exprimat. Timpul a adăugat și confirmat – la trei dintre aceștia – dimensiunea vocațională, lăuntrică, a profesiilor alese: muzica, teologia, medicina. Cuprinderea integrală este relativ rar întâlnită în istoria umanității. Un exemplu îl reprezintă Albert Schweitzer (născut în 1875!), care a obținut succesiv licențe în teologie, muzică și medicină. Ca absolvenți ai medicinii (promoția 1976 și promoția 2022) și ai Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca (promoția 2019), am ilustrat această temă, trecând-o prin filtrul parcursului personal („Sorin Nicu Blaga, Sorin Nicolae Blaga, File de Jurnal studențesc vocațional”, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022).
În anul 1885 – în urmă cu 140 de ani – se stabilea la Blaj Iacob Mureșianu (1857-1917), profesor de muzică, dirijor de cor, compozitor, pianist, muzicolog. Vine la Blaj după o perioadă anterioară petrecută la Năsăud și Brașov, după absolvirea Conservatorului de muzică din Leipzig. Legat de Năsăud menționăm faptul că, un viitor absolvent de elită al Gimnaziului grăniceresc – Liviu Rebreanu (1885-1944) – se năștea în satul Târlișua, într-o veche familie greco-catolică, exact în momentul sosirii lui Iacob Mureșianu la Blaj. Tatăl lui Liviu Rebreanu – învățătorul Vasile Rebreanu – a fost coleg cu George Coșbuc la aceeași instituție școlară din Năsăud. Intenția lui Liviu Rebreanu de a urma medicina nu s-a finalizat datorită dificultăților financiare ale familiei. Dacă „am pierdut” un medic – probabil foarte bun – Providența ne-a răsplătit cu un mare scriitor, considerat creatorul romanului românesc modern (avem în vedere prioritar romanele „Ion” și „Pădurea spânzuraților”).
Iacob Mureșianu ajunge la Blaj într-o perioadă în care amintirea lui Mihai Eminescu (anul 1866) era încă vie în memoria profesorilor mai vârstnici ai școlilor reprezentate de Institutul Pedagogic, Academia Teologică, Gimnaziul Superior, Școala civilă de fete. La aceste școli va ocupa catedra de muzică vocală și instrumentală. În același timp intelectualitatea blăjeană rezona în spirit și gândire cu ideile ce vor constitui substratul „Memorandumului” finalizat în 1892, ca și modalitate de protest a românilor împotriva dualismului austro-ungar. Așadar, Iacob Mureșianu aparține Generației Memorandiștilor. Prin ansamblul activităților sale muzicale și consistența calitativă a acestora, Iacob Mureșianu este considerat creatorul primei școli muzicale românești din Transilvania. Între discipolii săi, pentru care muzica a devenit o profesie, menționăm pe Tiberiu Brediceanu, Augustin Bena, Guilelm Șorban, Nicodim Ganea, Leonida Domide etc. Compozitor fecund, a abordat atât zona sacrului (o liturghie pentru cor bărbătesc și 15 piese bisericești), cât și genul profan. A avut o contribuție importantă în domeniul reformării muzicii bisericești, în principal în cadrul cultului greco-catolic. În ideea promovării muzicii laice și de cult bizantin, în ritul român unit (greco-catolic), a editat – la Blaj – prima revistă muzicală din Transilvania, intitulată „Musa Română” (cu subtitlul „Foaie muzicală și literară”), al cărui prim număr a apărut la 1 ianuarie 1888. Prin intermediul acestei reviste și-a promovat opiniile referitoare la formarea școlii românești de compoziție, precum și la utilizarea folclorului românesc în creația muzicală cultă. Prelucrând bogatul tezaur folcloric, l-a transformat în piese de concert, capricii, fantezii, rapsodii pentru vioară, pian sau flaut. Revenind la anul aniversar 1885, amintim și faptul că a publicat în acest an partea muzicală a dansului „Romana” – după aranjarea partiturii pentru pian – la Editura Gebauer, București, pe copertă fiind inscripționat titlul „Romana-Quadril Național Transilvănean”. „Romana” reprezintă acronimul figurilor ce compun acest dans, creat de Iacob Mureșianu-tatăl, în anul 1850, și anume „Rosa”, „Octavia”, „Mureșianca”, „Augusta”, „Nimfa”, „Amata”. Este o ilustrare a interesului familiei Mureșianu pentru elementul național, cu bază folclorică, ridicat la rangul de simbol al culturii naționale.
Rămânând în registrul aniversar al lui Iacob Mureșianu, menționăm compoziția vocal-instrumentală „Mănăstirea Argeșului”, ce poate fi considerată primul oratoriu profan românesc. Prezentată (parțial) la Blaj în anul 1895 (în urmă cu 130 de ani!) și consemnată laudativ de presă („Unirea”, nr. 53, 15 august 1895), va fi reluată în întregime la Serbările semicentenarului ASTRA din 1911. Tot cu acest prilej a fost interpretat pentru prima dată „Imnul Astrei”, compus de Iacob Mureșianu pe versuri de Andrei Bârseanu. Legat de momentul 1911, unul dintre participanți – Octavian Tăslăuanu, fost elev al Blajului, publicist, ziarist, om politic – afirma, legat de eveniment, că „adevărata pietate față de înaintașii mari, nu o arătăm prin lacrimi sau prin cuvântări, fie ele oricât de frumoase, ci tot prin fapte” („Luceafărul”, nr. 18/1911, p. 393-397). În acest spirit al respectului față de înaintașii noștri, în domeniul muzicii, la finalizarea studiilor muzicale clujene, ne-am adus și noi o modestă contribuție („Sorin Nicu Blaga, Sorin Nicolae Blaga, Melosul laic și bizantin în școala muzicală blăjeană”, Editura Buna Vestire, Blaj, 2019). În carte am dedicat un spațiu generos analizei structurale a dansului (suitei) „Romana”. În esență, fără a intra în detalii structurale (celulă, motiv, frază etc.), la nivelul întregii suite (cu 6 mișcări-dansuri) am remarcat o gândire ciclică prin revenirea secțiunii intitulată „Rond” (Horă), ca un refren. Armonia este una tonal-funcțională, în special diatonică, cu doar câteva elemente de armonie cromatică. Pentru unele îndrumări și opinii de strictă specialitate în domeniul abordat, se cuvine să adresăm mulțumiri și întreaga considerație mentorului nostru, distinsul profesor universitar Cristian Bence-Muk, de la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
În ceea ce-l privește pe Iacob Mureșianu, este regretabil faptul că anii ce au urmat de la trecerea în eternitate a acestei mari personalități a muzicii românești au așternut peste memoria sa o nedreaptă uitare. O piedică în calea acesteia a realizat distinsul profesor de muzică de la Blaj, Adrian Solomon, prin două reușite apariții editoriale blăjene (din anii 2003 și 2007), la Editura Buna Vestire.
Dintre elevii profesorului Iacob Mureșianu, pe durata celor 32 de ani petrecuți la Blaj, ne rețin atenția doi colegi de clasă, născuți în anul 1885, anul venirii marelui muzician în Mica Romă. Este vorba despre Iuliu Hossu (1885-1970) și Iuliu Hațieganu (1885-1959). Fii de preoți greco-catolici, au urmat cursurile Gimnaziului Superior din Blaj (Liceul „Sf. Vasile cel Mare”), în perioada 1900-1904. După terminarea liceului, vor lua parte activă – de pe poziții distincte – la întâmpinarea visului de unitate națională, participând la Adunarea Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918. Aparținând deci Generației Marii Uniri, se vor plasa, alături de Liviu Rebreanu, rapid în grupul select și distins al marilor personalități ale trecutului românesc din frământatul secol XX. Referitor la perioada petrecută la Blaj, trebuie menționat marele privilegiu de a fi audiat, în perioada liceului, profesori de mare anvergură intelectuală, dintre care doi erau membri ai Academiei Române. Ioan Micu Moldovan (preot, profesor de limba română, folclorist, bibliofil, academician) a editat „Foaia școlastică”, prima publicație pedagogică din spațiul românesc transilvănean. Elev al lui Timotei Cipariu, a fost mentorul profesional al lui Ion Bianu – întemeietorul Bibliotecii Academiei Române și președinte al acesteia – contribuind, alături de acesta, la redactarea monumentalei lucrări intitulate „Bibliografia românească veche”. Profesorul de istorie a fost canonicul academician Augustin Bunea, prieten al lui N. Iorga, care l-a considerat „cel mai mare istoric medievist al Ardealului”. O mențiune se impune în relație cu cei doi profesori de științe naturale din perioada gimnaziului blăjean. Unul dintre aceștia – Alexandru Uilăcan – a pus bazele Grădinii Botanice din Blaj, cea dintâi de pe lângă școlile secundare din Europa. Al doilea profesor – Ambrosiu Chețianu – a provenit din mediul universitar clujean de dinainte de 1919, fiind – datorită pregătirii de excepție – primul român numit asistent universitar la Universitatea Regală Maghiară din Cluj, înființată în 1872. Acestea sunt câteva din reperele didactice și cărturărești care și-au lăsat amprenta asupra tinerilor liceeni blăjeni, Iuliu Hossu și Iuliu Hațieganu. Opțiunile postliceale ale acestor doi foști colegi le vor îndrepta pașii pe drumuri diferite, liantul rămânând dragostea de țară și popor.
Iuliu Hossu urmează chemarea la taina preoției, rămânând însă puternic ancorat în realitățile și încercările vremii, fiind un consecvent mărturisitor al credinței. Salut cu bucurie înscrierea în calendarul 2025, în care tocmai am pășit, a Anului „Cardinal Iuliu Hossu”, ca expresie a recunoștinței față de uriașa personalitate a primului Cardinal român. Fără a intra în detalii - pe care le las în seama celor mult mai în măsură să le prezinte - voi puncta doar câteva momente ale parcursului vieții. După strălucite studii de teologie și filosofie la Roma, se va înrola voluntar ca preot militar, la Viena, în timpul primului război mondial. La data de 4 decembrie 1917 a fost consacrat Episcop în Catedrala Blajului, pentru Episcopia de Gherla. Tânărului Episcop Iuliu Hossu i-a revenit cinstea de a citi Declarația Unirii, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, însoțită de un patetic discurs, în care combina tonul profetic, cu impresionante note lirice. Tot la Alba Iulia i s-a încredințat misiunea de a face parte din delegația românilor transilvăneni care urma să ducă la București Actul Unirii Transilvaniei cu România, din care mai făceau parte Vasile Goldiș, Episcopul Miron Cristea, Alexandru Vaida Voievod, Caius Brediceanu, Iuliu Hossu fiind cel care i-a înmânat personal Documentul Regelui Ferdinand I al României. Din 1930 devine Episcop al nou înființatei Eparhii de Cluj-Gherla, biserica „Schimbarea la Față” devenind Catedrală episcopală. Senator de drept în Parlamentul României, a continuat să apere drepturile Bisericii Greco-Catolice. A fost îndrăgit de cler și de popor, care i-au acordat apelativul de „Episcop al vizitațiilor canonice”. O pagină distinctă a acestora a fost înscrisă de vizita E.S. Nunțiului Apostolic Andrea Cassulo (Curierul Creștin, an XIX, nr. 11-12, 1-15 iunie 1937). Episcopul Iuliu Hossu a cunoscut ororile Dictatului de la Viena din 1940 (perioadă în care a salvat viețile multor evrei, împreună cu Iuliu Maniu, Raoul Șorban și Emil Hațieganu - fratele lui Iuliu Hațieganu) și drama desființării Bisericii Greco-Catolice (1948), prin detenție la Sighetu Marmației și domiciliu forțat la Mănăstirea Căldărușani. A rămas neclintit, în fața tuturor încercărilor, afirmând: „Credința noastră este viața noastră”. Numit Cardinal în 1969, trece la cele veșnice în mai 1970. Primul Cardinal român va fi beatificat „Fericit”, în data de 2 iunie 2019, de către Papa Francisc, pe Câmpia Libertății de la Blaj, alături de ceilalți șase confrați Episcopi martiri. La 140 ani de la naștere, odihnă veșnică printre îngeri.
Iuliu Hațieganu, în perioada liceului blăjean, a fost bursier al Asociațiunii ASTRA - fundația „Dăbâca” - în valoare de 100 coroane anual (Silvia Pop, Asociațiunea ASTRA, Despărțământul Blaj 1870-2005, Burse și stipendii, p.174). Despre parcursul liceal am publicat două cărți, utilizând documente arhivistice ale vremii, oferite de rapoartele anuale ale instituțiilor de învățământ și presa care apărea la Blaj (Sorin Nicu Blaga, Iuliu Hațieganu - de la școala blăjeană la școla medicală clujeană, Editura Buna Vestire, Blaj, 2009 și Sorin Nicu Blaga - Iuliu Hațieganu și pecetea Blajului cărturăresc, Editura Buna Vestire, Blaj, 2019). O mențiune distinctă, laudativă, a apărut în ziarul Unirea (an XIV, nr.22, 22 mai 1904) referitoare la dizertația susținută de „maturisantul” Iuliu Hațieganu, intitulată „Mitropolitul Vancea”, în cadrul festivităților de final de liceu. Acest Mitropolit este considerat cel de-al doilea întemeietor al școlilor din Blaj, după Episcopul Petru Pavel Aron. La Blaj, Iuliu Hațieganu a cunoscut și asimilat spiritul Asociațiunii ASTRA, pe care ulterior o va onora în calitate de președinte al Despărțământului Cluj, începând cu anul 1929, implicându-se în organizarea de activități culturale, științifice și istorice de înaltă ținută. La aceeași dată a pus bazele - împreună cu profesorul universitar și medicul Iuliu Moldovan - Asociației „Șoimii Carpaților”, fiind unul din promotorii educației fizice de masă. Deși a plecat de la Blaj, a onorat cu prezența marile evenimente blăjene din perioada interbelică. Împreună cu Episcopul Iuliu Hossu au participat la trei momente deosebite petrecute în anii 1935 (decesul Mitropolitului Vasile Suciu, cel considerat al treilea întemeietor al școlilor din Blaj), 1936 (împlinirea a 75 de ani de la întemeirea Asociațiunii ASTRA) și 1937 (aniversarea a două sute de ani de la instalarea Episcopului Inocențiu Micu Klein, în fruntea Bisericii Greco-Catolice la Blaj, cel considerat a fi întemeietorul Blajului românesc). Jubileul ASTRA din 1936 a fost onorat de prezența Regelui Carol al II-lea, a membrilor Guvernului, a tuturor arhiereilor din Ardeal și Banat a celor două biserici naționale, Ortodoxă și Greco-Catolică. A fost o confirmare a adevărului exprimat de Nicolae Iorga în anul 1905: „Unde dezbină legea, unește cartea, lumina”. Cu acest prilej, Suveranul a decorat cu Ordinul „Meritul Cultural clasa a I-a” pe Mitropoliții Nicolae Bălan - ortodox și Alexandru Nicolescu - greco-catolic - alături de care au fost decorați și profesorii universitari Iuliu Hațieganu și Iuliu Moldovan (Unirea, nr.40, anul XLVI, septembrie 1936, p.3). Legat de evenimentele aniversare din 1937, în numele foștilor elevi ai Blajului, profesorul Iuliu Hațieganu a afirmat că „istoria Blajului este istoria Unirii celei Mari, a evenimentelor naționale, a marilor figuri istorice ale neamului nostru și a unui tineret care, încadrat în năzuințele culturale și naționale ale neamului a creat viitorul școlilor din Blaj” (Unirea Poporului, an XIX, Blaj, nr.27, 4 iulie 1937). Tot în 1937, profesorul Iuliu Hațieganu a făcut parte din delegația distinctă de clujeni, în frunte cu Episcopul Iuliu Hossu, care l-au întâmpinat și însoțit pe Nunțiul Papal, pe parcursul vizitei în Eparhia de Cluj-Gherla.
Profesorul Iuliu Hațieganu a participat, în fruntea tineretului universitar, la Adunarea de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918 și la inaugurarea învățământului românesc din Cluj, odată cu deschiderea Universității Românești a Daciei Superioare, la data de 3 noiembrie 1919. A fost primul profesor de clinică medicală, rostind în amfiteatrul Clinicii Medicale I - în 7 noiembrie 1919 - primul curs în limba română intitulat „Icterul cataral”. A fost primul decan al Facultății de Medicină. Funcția de Rector al Universității românești din Cluj a onorat-o în două perioade: anul universitar 1930/1931 și anii 1940-1945 (în timpul refugiului la Sibiu).
Întemeietorul Școlii medicale clujene, în calitate de decan, a fost conștient de dificultățile inerente oricărui început. Principiile pe care s-a bazat vizau asigurarea unui program armonic de învățământ, interes pentru activitatea științifică, optimizarea funcționalității clinicilor și laboratoarelor, constituirea unui corp didactic bazat pe competență profesională, prin recrutarea prioritară a tinerilor ardeleni. În aceste condiții, în scurt timp, învățământul superior medical de la Cluj s-a instalat pe piedestalul înalt al calității și exigenței. Am înțeles pe deplin și am trăit povara organizatorică în materie de învățământ, în general, și a învățământului medical, în particular, în noile condiții de după 1989, participând - în calitate de prodecan didactic al Facultății de Medicină - în anii '90 la reforma curriculară, absolut necesară.
La Iuliu Hațieganu profesionalismul era întregit de un umanism profund, după deviza conform căreia „Medicina este știință și conștiință încălzite de iubire față de oameni”. Activitatea publicistică a profesorului Iuliu Hațieganu, bogată, a fost prezentată în revistele și tratatele de specialitate. Fără a intra în detalii, menționăm celebrul „Tratat Elementar de Semiologie și Patologie Medicală”, în trei volume, premiat de Academia Română, al cărui membru era. De numele profesorului Iuliu Hațieganu se leagă și realizarea „Parcului sportiv” din Cluj (care azi îi poartă numele), primul parc de acest fel din România.
Profesorul Iuliu Hațieganu este mentorul spiritual al unei pleiade de profesori ai Școlii medicale clujene, foști elevi ai Blajului. Toți aceștia poartă amprenta spiritului Blajului, element pe care l-am ilustrat într-o carte publicată recent (Sorin Nicu Blaga, Permanența spiritului Blajului, Editura Ecou Transilvan, Cluj Napoca, 2024). Dacă profesorul Iuliu Hațieganu a inaugurat în 1919, în Clinica Medicală I, învățământul românesc de medicină internă, în Anul Centenar 2019 - la a cincea generație de profesori - am predat destinele acestuia, după patru decenii și jumătate petrecute în această clinică, din care două decenii ca șef al Secției Medicină Internă I, în calitate de profesor. La 140 de ani de la naștere, un pios omagiu adus maestrului nostru, al tuturor. Elitele greco-catolice omagiate se întâlnesc pe întreg parcursul celor 325 de ani de existență ai Bisericii Greco-Catolice din România, la nivelul celor patru generații menționate. Cuprinzând clerici și mireni, au îmbrățișat profesii vocaționale: teologie, muzică, medicină. Apelativele atribuite și corelate dimensiunii valorilor preocupărilor personalităților elitiste, pe deplin justificate și acoperitoare sunt reprezentate de „creatorul/întemeietorul/inițiatorul”, „primul/prima/pionierul/părintele”, „cel dintâi/cea dintâi”.
Anul 2025 oferă prilejul unui cvadruplu „popas aniversar”, prin onorarea memoriei unor elite ce au aparținut Bisericii Greco-Catolice din România, în cei 325 de ani ai existenței acesteia. Desigur, apoteoza aniversară - de drept - ar trebui să aparțină lui Iuliu Hossu și Iuliu Hațieganu, după cum este scris în Sfânta Scriptură: „Cei de pe urmă vor fi cei dintâi” (Matei 19:30). Restul ar trebui să urmeze de la sine.
Ca fiu spiritual al Bisericii Greco-Catolice din România, absolvent al școlilor blăjene și membru al comunității universitar-academice clujene, reprezentând medicina și muzica, îmi exprim întreaga admirație și recunoștință prin această sinceră intenție omagială de la început de an față de înaintașii noștri.
Profesor universitar Sorin Nicu Blaga - medic și muzician