Anul 2025 - Anul „Cardinal Iuliu Hossu” - îmi oferă prilejul, în calitate de fost elev al școlilor Blajului, de a face o succintă trecere în revistă a unui model de prietenie sinceră și durabilă de o viață, îmbrățișat de doi foști absolvenți ai Gimnaziului Superior din Blaj, Iuliu Hossu și Iuliu Hațieganu, ambii aparținând Generației Marii Uniri.
Fii de preoți greco-catolici, au urmat studiile liceale la Blaj în perioada 1900-1904. Aici au avut privilegiul de a fi audiat profesori de mare avengură intelectuală. Amintim, între aceștia, pe Ioan Micu Moldovan - preot, profesor de limba română, folclorist, bibliofil, academician, cel care a editat „Foaia scolastică”, prima publicație pedagogică din spațiul românesc transilvănean, Augustin Bunea - canonic, considerat de Nicolae Iorga „cel mai mare istoric medievist al Ardealului”, academician, Iacob Mureșianu - fiul - creatorul primei școli muzicale românești și, în anul 1888, a primei reviste muzicale din Transilvania, intitulată „Musa Română” și Alexandru Uilăcan - creatorul Grădinii Botanice din Blaj, prima de pe lângă școlile secundare din Europa. Ambientul intelectual laic și teologic al vremii încă mai rezona la amintirea venirii în „Mica Romă” a poetului Mihai Eminescu, din anul 1866.
Iuliu Hossu și Iuliu Hațieganu au făcut parte dintr-o clasă cu 40 elevi. Între aceștia este de menționat Ioan Coltor, viitor preot, canonic, profesor de teologie pastorală la Academia Teologică blăjeană, unchi dinspre mamă al Fericitului Episcop Ioan Suciu, unul dintre cei mai mari oratori ai perioadei interbelice.
După terminarea liceului, Iuliu Hossu va urma drumul preoției, iar Iuliu Hațieganu pe cel al medicinii. Prietenia creată și cimentată la Blaj îi va menține uniți pe tot parcursul vieții.
Iuliu Hossu va urma studii teologice la Institutul „De propaganda Fide” din Roma, fiind consacrat Episcop de Gherla în Catedrala din Blaj, la data de 4 decembrie 1917.
Iuliu Hațieganu s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj, pe care o va absolvi în anul 1909, fiind remarcat pentru inteligența, conștinciozitatea și comportamentul de care a dat dovadă.
Evenimentele de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia îi vor regăsi din nou împreună. Iuliu Hațieganu va conduce delegația celor 84 medici, studenți în medicină și farmaciști români din Cluj, delegați cu credențiale, ca reprezentanți ai diverselor societăți/organizații, sau din patriotism. Episcopul Iuliu Hossu a citit, din încredințarea Marelui Sfat Național, Declarația Unirii, făcând ulterior parte din delegația care a prezentat-o Regelui Ferdinand, alături de Episcopul Ortodox Miron Cristea, Vasile Goldiș și Alexandru Vaida Voievod.
Iuliu Hațieganu, în calitate de profesor, va deschide cursurile Facultății de Medicină în limba română, în Clinica Medicală I, în data de 7 noiembrie 1919, fiind ales în același timp primul Decan al acesteia.
Episcopul Iuliu Hossu și profesorul de medicină Iuliu Hațieganu au rămas apropiați nu doar geografic, la mai puțin de 200 metri distanță cu domiciliile (str. Calea Moților nr. 28 și str. Mihai Eminescu nr.10), ci și prin cuget, simțiri și idealuri. Au plecat de la Blaj, dar nu s-au îndepărtat niciodată de orașul școlilor, unde au revenit împreună în mai multe rânduri.
În anul 1930, Episcopia de Gherla, devenită Episcopia de Cluj-Gherla, își va transfera reședința la Cluj. Cuvântul de bun venit în onoarea Episcopului Iuliu Hossu a fost rostit de către părintele canonic și scriitorul Ion Agârbiceanu, un alt alumnus al liceului blăjean. Între cei prezenți la instalarea oficială în Catedrala „Schimbarea la Față”, în octombrie 1930, s-a aflat și profesorul Iuliu Hațieganu. Tot în luna octombrie 1930, profesorul Iuliu Hațieganu va prelua, de la predecesorul său Emil Racoviță, mandatul de Rector al Universității „Regele Ferdinand”, susținând discursul inaugural, intitulat „Igiena universitară”. A fost prezent și Episcopul Iuliu Hossu.
La funeraliile Mitropolitului Vasile Suciu, din ianuarie 1935, au participat Episcopii Iuliu Hossu, Valeriu Traian Frențiu, Alexandru Nicolescu și Alexandru Rusu. Între numeroasele personalități laice ale vremii îl regăsim și pe profesorul Iuliu Hațieganu, care s-a ocupat timp de mai mulți ani de problemele de sănătate ale defunctului (fost Vicar Mitropolitan în perioada în care cei doi alumni erau liceeni la Blaj). Episcopul Iuliu Hossu, însoțit de profesorii Iuliu Hațieganu și Iuliu Moldovan, renumit medic igienist și de sănătate publică clujean, au participat, la Blaj, la Jubileul ASTREI, cu ocazia celor 75 de ani de existență, luând parte la Adunarea Generală, din 19-20 septembrie 1936. Evenimentul a fost onorat de prezența Regelui Carol al II-lea, însoțit de membrii Guvernului și de Mihai I, Mare Voievod de Alba Iulia, alături de oameni politici, scriitori, personalități ale vieții culturale. Profesorul Iuliu Moldovan, în calitate de președinte al ASTREI, a rostit toastul în onoarea Suveranului. Cu acest prilej, Regele Carol al II-lea i-a decorat cu ordinul „Meritul cultural clasa a I-a” pe profesorii Iuliu Moldovan și Iuliu Hațieganu. Evenimentele au inclus și inaugurarea Palatului Cultural. Toate acestea au fost relatate pe larg în ziarul „Unirea” („Unirea”, nr.40, anul XLVI, Blaj, sept.1936, pag.3).
Episcopul Iuliu Hossu și profesorul Iuliu Hațieganu au revenit la Blaj în 19 mai 1937, cu prilejul sărbătoririi a două sute de ani de la întemeierea Blajului românesc de către Episcopul Ioan Inocențiu Micu-Klein. În acest context, în numele foștilor elevi ai Blajului, a luat cuvântul profesorul Iuliu Hațieganu.
Anul 1937 a înscris o pagină distinctă pentru Episcopia de Cluj-Gherla, care a primit vizita E.S. Nunțiului Apostolic Andreo Casuo (eveniment relatat pe larg în „Curierul Creștin”, an XIX, nr.11-12, iunie 1937). Profesorul Iuliu Hațieganu a făcut parte din delegația distinsă de clujeni, în frunte cu Episcopul Iuliu Hossu, care l-a întâmpinat și însoțit pe Nunțiul Papal pe tot parcursul vizitei în Eparhia de Cluj-Gherla.
Anul 1948 a fost unul nefast pentru Episcopul Iuliu Hossu și profesorul Iuliu Hațieganu, a căror prietenie de o viață a fost curmată brusc, prin arestarea lui Iuliu Hossu, în data de 30 octombrie 1948, și excluderea din Clinica Medicală I a profesorului Iuliu Hațieganu, alături de alți universitari clujeni, în luna decembrie a aceluiași an. Parcursul ulterior al acestor doi mari români depășește intenția actuală a autorului acestui material. Profesorul Iuliu Hațieganu a trecut în eternitate în luna septembrie 1959, urmat, în luna mai 1970, de Episcopul Iuliu Hossu, numit Cardinal in pectore de Papa Paul al VI-lea, cu trei ani înaintea decesului. Iuliu Hossu a fost beatificat de Papa Francisc, pe Câmpia Libertății de la Blaj, în data de 2 iunie 2019, fiind declarat Fericit, alături de ceilalți șase Episcopi Martiri ai Bisericii Române Unite,Greco-Catolică.
Adâncă recunoștință! Faptele lor să rămână pildă generațiilor viitoare!
Prof. univ. dr. Sorin Nicu Blaga - medic și muzician