Progresele științifice fără precedent din ultimii 25 ani, ai căror martori suntem cu toții, a accelerat într-o manieră explozivă ritmul înnoirilor tehnice în toate domeniile, incluzând și medicina. Universul computerelor, culminând cu realitatea virtuală și inteligența artificială, în care îi este dat să trăiască omului contemporan, a traversat rapid perioada de asimilare psihologică. Aparent el este „umanizat”, contribuind la dezvoltarea civilizației contemporane. Cum se raportează acest concept de civilizație cu cel de cultură, plecând de la premiza că ambele reprezintă modalități de ilustrare a efortului uman de perfecționare? Iată o întrebare la care va decide viitorul. Cât despre viitor, marele scriitor romantic francez Victor Hugo spunea: „Lꞌavenir nꞌest à personne, lꞌavenir est à Dieu”.
Dacă ne focalizăm atenția pe domeniul medical, este de subliniat faptul că modul de comunicare cu bolnavul - limbajul - are un rol decisiv în capacitatea medicului de a realiza contactul cu acesta. Dispersia comportamentală a medicului este extinsă, de la compasiune, răbdare și calm, demnitate și considerație, până la senzația pe care o încearcă persoana suferindă, de a fi absent la problemele de sănătate pe care încearcă să le realizeze, prin modalități proprii de exprimare. Despre importanța dialogului medic - bolnav, Hipocrate (medicul grec din sec. V î.Cr., considerat „părintele medicinei”) afirma că acesta are rolul de a stabili acea „legătură sufletească, care îl transformă pe medic în prieten și sfătuitor”. Funcționalitatea binomului bolnav - medic poate prezenta episoade de fragilitate în încredere și cooperare, în situațiile în care se adaugă și o componentă psihică - variabilă ca intensitate - dominată de teamă, anxietate, depresie. În aceste momente, având la bază conștiința proprie, alături de știința medicală, medicul trebuie să își valideze și valențele de educator.
De la unul dintre cei mai renumiți medici din Franța secolului al XVI-lea și primul mare umanist francez, François Rabelais (a cărui personalitate ca doctor în medicină a trecut ulterior în umbra scriitorului, deși pe nedrept) ne-a rămas celebrul aforism „La science sans conscience cꞌest la ruine de lꞌâme”, tot mai actual odată cu sporirea puterilor științei. În dialogul cu omul suferind, medicul - prin dimensiunea umanistă pe care trebuie să o posede - își poate expune și cunoștințele pe care le posedă, în materie de literatură, pictură, teatru, muzică, filosofie, etică, psihologie, sociologie, etc. Legat de muzică, merită a fi menționat faptul că meloterapia (muzicoterapia) este nu numai o modalitate de exprimare a unor stări sufletești, ci și o metodă terapeutică veche.
În medicină, credința, alături de știința medicală și arta comunicării, poate fi considerată ca o veritabilă pledoarie pentru speranță. Așa cum există o „ușă”pentru credință, există și o „ușă” pentru speranță (Marcu 1:32,33). Așadar, suportul comunicării în medicină este reprezentat de trepiedul știință, conștiință și credință.
În memoria tuturor acestora - bolnavi și medici - Sf. Papă Ioan Paul al II-lea a proclamat, la data de 11 februarie 1992, instituirea „Zilei mondialei a bolnavului”, în amintirea datei de 11 februarie 1858, dată ce corespunde cu prima apariție a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes (Franța).
Prof. univ. dr. Sorin Nicu Blaga - medic și muzician
Sursa foto: https://www.vaticannews.va/ro