Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Mesajul Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan cu prilejul Zilei Naționale a României - 1 decembrie 2022

asda

Ziua Națională a României este o Sărbătoare a sufletelor și a inimilor tuturor românilor! În fiecare an, la 1 decembrie, ne simțim mai uniți și mai solidari, iar dragostea față de Patrie trezește în conștiințele noastre sentimente de recunoștință și de profundă responsabilitate.

Gândul nostru, înflăcărat de măreția evenimentului, se îndreaptă din nou spre Alba Iulia, istorica Cetate a civilizației romane din Dacia, devenită, prin Providența Bunului Dumnezeu, Cetatea Sfintei Uniri cu Biserica Romei și Cetatea Marii Uniri din 1918. Știm că în pelerinajul nostru spiritual spre Alba Iulia nu suntem niciodată singuri. Ne însoțesc sufletește toate persoanele și instituțiile care au trudit și au făcut posibilă înfăptuirea idealului unității naționale, luptând cu vicisitudinile vremurilor și punând cauza Neamului mai presus de interesele personale. Drumul nostru este călăuzit de Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, a cărui voce profetică, proclamând Rezoluția Marii Adunări Naționale, străbate timpurile și ne insuflă speranță.

Contemplând figurile luminoase ale înaintașilor, înțelegem valoarea moștenirii lor, pe care trebuie să ne-o asumăm, să o cultivăm și să o transmitem generațiilor viitoare. Vom păstra vie în conștiință lecția lor de libertate, dar și lecția lui Dumnezeu, care, în nesfârșita Sa înțelepciune, a arătat, încă o dată, că poate scrie drept pe rândurile strâmbe ale nedreptății sociale sau politice, ce asaltează adesea demnitatea persoanei și chiar a popoarelor. Cât de actuale sunt cuvintele Sfintei Scripturi: „Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare” (Is. 9,1)! Iar Dumnezeu a luminat popoarele alegând calea omului, întrupându-Se, lucrând mântuitor prin Fiul Său, sfințind și dăruind oamenilor adevărata libertate, întemeiată pe adevăr, bine și dreptate. Dumnezeu a luminat și conștiința fiilor neamului românesc, întărindu-i totodată pe drumul anevoios al dobândirii locului cuvenit în lume!

Credința în Dumnezeu și darul sfânt al libertății, știința și conștiința morală, angajate în slujirea binelui comun, voința fermă și spiritul de jertfă, stima de sine și respectul pentru demnitatea tuturor, reprezintă în continuare elementele esențiale care pot descătușa creativitatea și energiile poporului nostru.

Este acum rândul nostru să facem România mai unită, prin comuniunea și dăruirea noastră, fiind mereu atenți la cei marginalizați sau aflați în dificultate! Să o facem mai respectată prin demnitatea și statura noastră morală! Să o facem și mai frumoasă prin dragostea din familiile noastre, prin buna înțelegere în Biserici și dintre Biserici, prin armonia din societate!

Împreună cu toți ierarhii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria și a Fericiților Episcopi Martiri, îl rugăm pe Domnul nostru Isus Cristos să binecuvânteze și să ocrotească România!

 La Mulți Ani, România!

 

† Cardinal LUCIAN

Arhiepiscop și Mitropolit al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș

Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică