Viața Preafericirii Sale Lucian Mureșan se împletește profund cu suferința și rezistența Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în anii dureroși ai persecuției comuniste. Născut în 1931, la Ferneziu, în Maramureș, el a nutrit încă din copilărie dorința de a deveni preot, însă anul 1948 a adus prăbușirea speranțelor: regimul comunist a scos în afara legii Biserica Română Unită, episcopii au fost arestați, iar seminariile și mănăstirile au fost închise. Pentru tânărul Lucian, drumul spre altar s-a transformat într-un parcurs al suferinței.
În perioada stagiului militar, a fost instruit ca pilot de aviație. Această experiență a zborului, trăită într-un timp al lipsei de libertate, a rămas pentru el un simbol interior: chiar și sub jugul comunist, sufletul său continua să se înalțe liber spre Dumnezeu.
Ulterior, a urmat cursurile Facultății și Seminarului Romano-Catolic din Alba Iulia. Întrucât greco-catolicii nu mai aveau instituții proprii, această alegere era singura posibilă, dar apartenența sa eclezială nu putea fi ascunsă. Exmatriculat în anul al IV-lea din cauza credinței, a trăit durerea și umilința de a fi alungat tocmai de acolo unde spera să-și desăvârșească formarea preoțească.
Anii care au urmat au fost marcați de lupta pentru supraviețuire, dar și de slujirea plină de devotament a Bisericii Greco-Catolice. Reîntors acasă, a lucrat ca muncitor necalificat într-o cariera de piatră, iar după un deceniu a devenit funcționar la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, post pe care l-a ocupat până la pensionarea sa, în iunie 1990. Dincolo de aceste slujbe modeste, adevărata lui chemare rămânea aceea a preoției.
În anii ’60, visul său s-a împlinit: a fost hirotonit preot în clandestinitate de episcopul Ioan Dragomir, supraviețuitor al temnițelor comuniste. Nu a avut biserici, nici altare vizibile. Liturghiile se celebrau în case particulare, cu perdelele trase, în teama permanentă că securiștii ar putea bate la ușă. Spovedanii șoptite, botezuri făcute noaptea, pelerinaje organizate cu mare discreție, toate acestea erau semne că Biserica trăia, chiar dacă oficial era declarată „inexistentă”.
Anii clandestinității au fost ani ai credinței neclintite. În frigul caselor modeste, în truda zilnică a muncii și sub teroarea prigoanei, Lucian Mureșan și-a purtat crucea fără să renunțe. „Secretul… este acela că orice suferință… să fie primită în pace și împăcare”, mărturisea el mai târziu despre acea perioadă.
După 1989, când Biserica Română Unită a ieșit din catacombe, preotul clandestin de altădată s-a dovedit pregătit să devină păstorul de care comunitatea avea nevoie. Toți acei ani de exmatriculare, muncă grea, prigoană și slujire în taină fuseseră, de fapt, o adevărată ucenicie a suferinței și a speranței.
Cardinalul Lucian Mureșan nu a fost doar un martor al trecutului, ci și un ierarh al prezentului: un om care a purtat în sine memoria persecuției, pentru ca generațiile de azi să înțeleagă prețul libertății credinței. Viața sa rămâne o mărturie vie a rezistenței prin credință și a biruinței luminii asupra întunericului.
Vlad Mezei, Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș
[1] Foto: Documentar biobibliografic aniversar realizat în cadrul Serviciului de Informare Bibliografică şi Documentară de Ana Grigor.
[2] Carnet Student. Foto: Documentar biobibliografic aniversar realizat în cadrul Serviciului de Informare Bibliografică şi Documentară de Ana Grigor.
[3] Foto: Documentar biobibliografic aniversar realizat în cadrul Serviciului de Informare Bibliografică şi Documentară de Ana Grigor.
