Excelența Voastră, Domnule Președinte al României,
Eminența Voastră, Cardinal Claudio Gugerotti,
Înalpreasfințiile și Preasfțiile Voastre,
Distinse autorități centrale și locale,
Îndurerați membrii ai comunității greco-catolice,
Astăzi, în această zi de doliu și despărțire, în rugăciune și speranță, omagiem personalitatea Cardinalului Lucian Mureșan, un ierarh care a legat prin propria viață martiriul Bisericii Greco-Catolice cu speranța renașterii ei.
Alături de Iuliu Hossu și Alexandru Todea, Preafericirea Sa face parte din treimea cardinalilor români care au suferit, au mărturisit și au luminat, prin propria lor misiune, vremuri de întuneric și de prigoană. Prin viața lor au arătat că Biserica nu trăiește din privilegiile lumii, ci din puterea credinței.
A purtat în tăcere greutatea deceniilor de persecuție, nedreptatea marginalizării, încercările grele ale reconstrucției de după 1989. Însă nu s-a lăsat copleșit de durere. A știut să transforme suferința în răbdare, răbdarea în iertare, iar iertarea în putere morală. În această putere morală au găsit sprijin generații de preoți și credincioși.
Am avut privilegiul de a-l întâlni pentru a-i transmite cererea de iertare pentru nedreptățile si pentru toate abuzurile la care Ministerul sau Departamentul Cultelor din perioada comunistă a a supus Biserica Româna Unită cu Roma, Greco Catolică. Îmi amintesc privirea sa senină, blândețea gesturilor și echilibrul cuvintelor. În prezența lui simțeai că te afli lângă un om al lui Dumnezeu, cald si bun cu semenii. Știai că a purtat în suflet multă suferință, dar niciodată nu i-a permis durerii să rostească ultimul cuvânt; dimpotrivă, cu măreția și generozitatea sufletelor mari, a transformat-o în răbdare și înțelepciune, în lumină și comuniune.
Astăzi, la acest moment dureros și solemn, când încheiem o pagină de istorie, dar deschidem o moștenire valoroasă, în fața mormântului Cardinalului Lucian Mureșan, reafirm datoria singurei instituții a statului român specializată în relația cu cultele, de a respecta memoria suferinței si de a contribui la transmiterea ei generațiilor viitoare pentru ca istoria să nu se mai repete.
Preafericirea Sa lasă în urmă o Biserică vie, întărită de conștiința și curajul său, un Sinod de ierarhi tineri și dinamici, precum și patrimoniul slujirii sale, purtat cu demnitate și transmis ca un tezaur de credință, de rezistență și de speranță.
Plecarea sa dintre noi nu înseamnă doar o dureroasă pierdere, ci și o chemare: aceea de a ne asuma, cu aceeași fidelitate, drumul dreptății, al adevărului și al fraternității.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i așeze sufletul nobil între prietenii săi, Cardinalii Iuliu Hossu si Alexandru Todea!