Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Seară de rugăciune la Reghin, cu ocazia Postului Mare

asda

Vineri, 31 martie 2023, preoții și credincioșii din Protopopiatul Reghin au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș. Evenimentul a avut loc în Parohia Greco-Catolică Reghin I, păstorită de Părintele Daniel Cristea, și a fost organizat în colaborare cu Parohiile Greco-Catolice Reghin II, păstorită de Părintele Aurel Rus, și Reghin - Iernuțeni, păstorită de Părintele Daniel Dumitru.

Din încredințarea Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Episcopul Cristian a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor Înaintesfințite. S-au unit în rugăciune Părintele Adrian Lung, Protopop de Reghin, Gheorgheni și Teaca și un sobor de preoți, alături de credincioșii prezenți și de teologii seminariștii de la Blaj, care s-au implicat în buna desfășurare liturgică a acestui eveniment.

Vizita Preasfinției Sale Cristian a încununat drumul spiritual al Postului Mare, început împreună cu familiile credincioșilor din Reghin, prin devoțiunea Calea Crucii pentru familii, celebrată în parohiile din Reghin în fiecare zi de vineri din Postul Mare.

În acest context, Episcopul Cristian ne-a îndemnat pe toți la a ne ruga nu numai pentru familiile noastre, ci și pentru toate familiile, în special pentru familiile tinere. De asemenea, Preasfinția Sa a evocat figurile Fericiților Episcopi martiri, precum și pe cea a Cardinalului Alexandru Todea, care au susținut, atât în libertate, cât și în perioada de prigoană a Bisericii, familiile și tinerii, pentru a rămâne fideli Domnului, pe drumul credinței.

La final, Preasfinția Sa Cristian le-a mulțumit tuturor credincioșilor și preoților pentru comuniunea de rugăciune, manifestându-și totodată și bucuria de a reveni în locurile natale.

 

A consemnat Pr. Aurel Rus