În dialectica dintre tentațiile bine și ale răului prezente în lumea în care trăim, alegerea de a intra pe ușile larg deschise ale unei expoziții de artă sacră reprezintă, cu certitudine, o alegere în favoarea lucrurilor care înfrumusețează lumea, fiind, în același timp, o decizie de refuzare a răului și a înlănțuirilor lui.
Un asemenea prilej de înnobilare artistică a avut loc la Blaj, în data de 10 decembrie a.c., în cadrul vernisajului expoziției „Calea spre Lumină”, realizată la „Casa Iuliu Maniu” din Piața 1848 nr. 8. Evenimentul a fost organizat de Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Facultatea de Teologie Greco-Catolică Blaj prin Școala de Mozaic „Tesserae”, coordonată de Doamna Claudia Kömives, artist plastic, în parteneriat cu Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
În debutul deschiderii oficiale a expoziției, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop auxiliar, a transmis salutul Preafericitului Părinte Claudiu Lucian Pop, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, mulțumind artiștilor și tuturor celor implicați în organizarea acestui eveniment.
A urmat alocuțiunea părintelui decan al Facultății de Teologie Greco-Catolică, pr. dr. Cristian Barta, care a subliniat că expoziția este „un spațiu în care frumusețea și sacrul s-au aliat nu numai pentru a ne încânta privirea, ci și pentru a ne înălța sufletul spre Dumnezeu”, remarcând că arta sacră, care este „o alinare a dorului nostru de Dumnezeu prin contemplarea frumuseții” „ne invită la un drum spiritual și ne provoacă să intrăm în dialog cu ceea ce este dincolo de noi; ne învață să ne oprim, să ascultăm, să ne lăsăm atinși de frumusețea care purifică și înalță”.
În continuare, Domnul Gabriel Solomon, Director al Asociației Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România, a prezentat într-un mod elocvent importanța semnificațiilor simbolice prezente în arta sacră, remarcând că „ Imaginea religioasă este un agent activ care modelează realitatea eclezială: instituie relații și configurează spații de autoritate. Un exemplu elocvent este compoziția lui Octavian Smigelschi pentru covorul din Catedrala Sfânta Treime din Blaj, prin care artistul orientează generațiile de episcopi spre responsabilitatea unei raportări continue la Noul Ierusalim – orașul cu cer deschis, care coboară de la Dumnezeu, în care Lumina se manifestă în relațiile dintre oameni și a cărui vocație este vindecarea”.
În finalul expunerilor, Doamna Claudia Kömives a oferit o prezentare detaliată a expoziției care reunește lucrările de artă sacră a peste 100 de artiști, care, prin pictură, grafică, mozaic și sculptură, dau sens acelorași căutări spirituale: lumina, adevărul, speranța și credința. Fiecare lucrare de artă ne mărturisește un drum interior parcurs de artist care în felul acesta își dezvăluie trăirile, fiind o invitație la reflecție și dialog, dar și o conexiune între oameni, comunități și credințe.
În finalul evenimentului, pentru a contextualiza expoziția în atmosfera Sfintelor Sărbători care se apropie, invitații au avut bucuria de a asculta câteva colinde interpretate de corul studenților teologi seminariști de la Institutul Teologic Greco-Catolic din Blaj, dirijați de Profesorul Petru Tutelea.
Pr. Anton Rus, pentru Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș