Arhieparhia Greco-Catolică de Alba Iulia și Făgăraș image

Părintele diacon Ion Buzași, sărbătorit în Catedrala Blajului, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani

asda

Duminică, 9 aprilie 2023, Duminica a 6-a din Post (Intrarea Domnului în Ierusalim - Floriile), Prof. Univ. Dr. Ion Buzași, diacon al Bisericii Greco-Catolice, a fost sărbătorit în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” Blaj, cu ocazia celor 80 de ani de viață, vârstă pe care a împlinit-o marți, 11 aprilie.

Părintele diacon Ion Buzași a concelebrat, alături de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

La ceas aniversar, diaconul sărbătorit a rostit cuvântul de învățătură la Evanghelia duminicii, în cadrul căruia a vorbit despre semnificațiile Intrării lui Isus în Ierusalim, din perspectiva evenimentelor care aveau să se petreacă de la Duminica Floriilor până la Marea Sărbătoare a Învierii Domnului.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa Cristian a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Lucian adresat Părintelui diacon Ion Buzași cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani, ca semn de prețuire, de dragoste și de gratitudine pentru slujirea manifestată în Biserica Română Unită. Ion Buzași, subliniază Cardinalul Lucian, face parte din categoria „oamenilor mari, de ieri și de astăzi, ai Bisericii noastre, slujitori ai Micii Rome”,  înscriindu-se „cu nădejde în șirul vrednicilor dascăli, care și-au desfășurat activitatea atât la catedră, cât și la amvon, în Școlile Blajului, Fântâni ale Darurilor.”

Vizibil emoționat, Părintele diacon Ion Buzași l-a rugat pe Episcopul Cristian să-i transmită mulțumirile sale Preafericitului Cardinal Lucian, asigurând că va sluji în continuare cu aceeași dăruire Biserica Greco-Catolică.

Profesor universitar doctor, Părintele diacon Ion Buzași este unul dintre cei mai importanți oameni de cultură ai Blajului și ai Bisericii Române Unite cu Roma. Născut în data de 11 aprilie 1943, la Mintiu Gherlii (județul Cluj), Ion Buzași este doctor în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor, profesor la Facultatea de Teologie Greco-Catolică Blaj din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca. Este autor a numeroase volume dedicate personalităților Bisericii Greco-Catolice, a scris prefețele și postfețele a zeci de volume, colaborator la reviste, volume colective și cercuri literare, colaborator al postului Radio Blaj, unde a realizat mai multe emisiuni dedicate personalităților Blajului, cu o activitate prolifică în cadrul evenimentelor culturale și spirituale organizate de Biserica Română Unită.

Recent, pe 1 Decembrie 2022, postul public de televiziune TVR 3 a difuzat un documentar dedicat Cardinalului Iuliu Hossu, cu imagini de arhivă și cu vocea Episcopului Martir, în care a luat cuvântul scriitoarea Ana Blandiana, alături de distinsul profesor blăjean și de elevul Bogdan Barta.

Printre distincțiile cu care a fost onorat Părintele diacon Ion Buzași amintim: cetățean de onoare al municipiului Blaj (din 2003), cetățean de onoare al comunei Sâncel, satul Pănade (din 1997), Ordinul „Pentru merit în grad de cavaler”, acordat de Președinția României în anul 2000, Ordinul „Preasfintei Treimi” acordat de Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Întâistătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

 

 

Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș