La un an de la trecerea la Domnul a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, s-a reunit în rugăciune pentru odihna sa veșnică. Vineri, 25 septembrie 2026, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, a celebrat Parastasul de un an, împreună cu Preasfinția Sa Mihai, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de București, Preasfinția Sa Cristian, Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, și un sobor de preoți.
La slujbă au participat persoane consacrate și numeroși credincioși veniți să se roage pentru Cardinalul Lucian, cel care a condus Biserica Greco-Catolică din România timp de 31 de ani, între 1994 și 2025.
În cuvântul său, Preafericirea Sa Claudiu a vorbit despre recunoștința pe care Biserica o aduce lui Dumnezeu pentru un păstor „dăruit Bisericii noastre”, prin care s-a făcut vizibilă iubirea lui Dumnezeu pentru Biserică.
Referindu-se la simplitatea și discreția Cardinalului Lucian, Preafericirea Sa a evocat și momentul de la Roma în care Papa Benedict al XVI-lea l-a întrebat de ce avea lacrimi în ochi. Cardinalul Lucian i-ar fi răspuns: „Cum să nu fiu emoționat, cum să nu plâng, când eu sunt un păstor de oi și iată astăzi sunt îmbrăcat în purpură de cardinal”. Răspunsul Papei Benedict, așa cum a fost evocat de Preafericitul Claudiu, surprindea tocmai această continuitate: „Nu s-a schimbat nimic, doar v-a crescut turma”.
La un an de la trecerea sa în veșnicie, Cardinalul Lucian rămâne, în perspectiva credinței, mai aproape de Biserică decât oricând.
„Să ne gândim la el atunci când venim în Catedrală și ne apropiem de mormântul lui, nu ca la cineva din trecut pe care l-am cunoscut și ne apucă o nostalgie și o melancolie atunci când ne aducem aminte, ci la cineva care a trecut prin această viață și astăzi este în viața aceea adevărată și deci mai aproape de noi ca oricând”, a spus Preafericirea Sa Claudiu.
De aceea, a continuat Arhiepiscopul Major, „nu ne rugăm doar pentru el, ci ne rugăm împreună cu el”. Cardinalul Lucian s-a rugat pentru Biserică și pentru oameni de-a lungul întregii sale slujiri, iar această rugăciune este văzută acum în lumina comuniunii cu Dumnezeu.
„Atunci când ne gândim la Preafericitul Părinte Lucian, să-i cerem cu încredere să continue să se roage pentru noi, să mijlocească”, a îndemnat Preafericirea Sa Claudiu. „Cu siguranță, atunci când îi cerem ajutorul, nu va pregeta să meargă în fața Mântuitorului, în fața Maicii Sfinte și să mijlocească prin rugăciunea lui harurile de care avem atât de mare nevoie.”
În încheiere, Preafericirea Sa Claudiu s-a rugat pentru odihna veșnică a Cardinalului Lucian și i-a îndemnat pe cei prezenți să privească la exemplul vieții sale și să păstreze vie experiența întâlnirii cu el, ca pe un ajutor în drumul spre „aceeași viață împlinită și fericită”.
„Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească!”
Nicu Goga,
Biroul de Presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș