Luni, 21 septembrie 2026, am participat la înmormântarea unei vrednice fiice a Bisericii din Blaj: doamna Emilia Brândușa Cierghizan. Frânt între durerea despărțirii, pe de o parte, și bucuria de a-i ști sufletul mergând către întâlnirea cu Dumnezeul veșniciei, pe de altă parte, mi-am amintit câteva momente din viața răposatei, pe care le împărtășesc aici cu intenția de a ilustra faptul că există printre noi întotdeauna credincioși care parcurg drumul acestei vieți culegând stropi mai mari sau mai mici de sfințenie.
După ce în toamna anului 1990 m-am înscris ca student teolog (în prima generație după persecuția comunistă) la Academia Teologică Greco-Catolică din Blaj (așa îi zicea atunci), în primăvara anului 1991 m-am îmbolnăvit de pneumonie și am fost internat la Spitalul vechi din Blaj, la Secția Pneumologie. Ulterior mi-a relatat doamna Dușa, care lucra la Spital, la Registratură: „Într-o zi a venit la mine o asistentă de pe secție și mi-a spus: «Tu, Dușa, vezi că e internat la Pneumologie un teolog de la voi, de la catolici; pare destul de slăbit și de anemic». Mă interesez de salon și ajung acolo. Parcă acum te văd ud leoarcă de transpirație, tremurând de frig și cu buzele uscate de deshidratare. Te întreb: Măi, copile, ce să-ți aduc, un ceai cald? – Da, mi-ai răspuns tu. Ți-e foame? Ce să-ți mai aduc? Niște cartofi prăjiți? – Da… Și uite-așa, te-ai pus pe picioare”. Cam în aceeași perioadă au fost, de asemenea, internați acolo alți doi colegi de an, Ovidiu Palcu, administrator al Mitropoliei și al Academiei, și Sorin Russu, un coleg de la Luduș.
În perioada reînceputului funcționării Academiei Teologice (prin anii 1983 Spitalul TBC din clădire a fost transferat la Aiud, edificiul rămânând dezafectat în vederea amenajării unui Muzeu al Școlii Ardelene și al Partidului Comunist, conform informațiilor oferite de istoricul și criticul de artă blăjean Cornel Tatai-Baltă) încă se mai derulau lucrări la clădire și nu funcționau dușurile și apa caldă, astfel că părintele rector Nicolae Lupea le-a comunicat credincioșilor blăjeni situația cerându-le, celor care pot, să ia acasă la ei, sâmbăta după masa, teologi care, astfel, să aibă unde să facă baie caldă. O vreme eu mergeam la câteva familii, printre care în familia colegului Florin Gatea, însă, după ce am cunoscut-o pe Doamna Dușa, m-a invitat acasă la dânsa pentru baia de sâmbăta seara. Așa l-am cunoscut pe domnul Albin, soțul dânsei și, cu timpul, am descoperit istoricul familiei lor. Am aflat că ambii sunt fii de preot greco-catolic. Tatăl domnului Albin a fost părintele Ioan Cierghizan, paroh la Crăciunel, lângă Blaj, până în 1948; neabandonându-și credința, a trebui să părăsească casa parohială, achiziționându-și, cu vremea, una la Crăciunel apoi casa de la Blaj, strada Andrei Mureșianu nr. 2, cumpărată împreună cu fiul Albin. Tatăl doamnei Dușa a fost părintele Maximilian Semproniu Barna; el a activat în Episcopia de Lugoj, iar după anul 1948 s-a mutat la Blaj, locuind pe strada 23 August, devenită după Revoluție strada Iuliu Maniu, în zona numită Sub Curte, în umbra clădirilor Mitropoliei. În anul 1988 Cierghizan Albin Ionel și Barna Emilia Brândușa, cunoscându-se în urma frecventării bisericuței romano-catolice din Blaj, s-au căsătorit.
Începând cu mine, în casa doamnei Dușa au trecut, rând pe rând o mulțime de teologi proveniți din zona Reghinului, cărora dânsa le-a oferit ospitalitate, mese pregătite și o ambianță de credință și rugăciune. Pe parcursul a 35 de ani le-a fost maică spirituală următorilor teologi: Anton Rus (Băița, preot la Blaj), Simion Cioloca (Sântu, absolvent de Teologie), Ovidiu Palcu (Tg. Mureș, administrator la Teologie și la Mitropolie, azi decedat), Sorin Bogdan (Frunzeni, azi preot), Teodor Rideg (Bicazu Ardelean, azi preot la Breaza și Sântu), Pavel Ursan (Petelea, azi paroh în Mediaș), Ilie Hrișcă (Băița, azi paroh la Velț), Daniel Câmpean (Pănade, azi preot în Blaj), Trăienuț Ceteraș (Băița, decedat în accident de mașină cu pr. prof. Lucian Periș în anul 2000), Florin Butnariu (Sântu, azi cantor la Petelea), Călin Grama (Reghin, azi pictor și cantor la Breaza), Ioan Cristian Rus (Băița, azi preot la Blaj, care a și îngrijit-o pe doamna Dușa în ultimii ani), Daniel Precub (Reghin, azi preot în Sâncel), Cristian Crișan (Sântu, azi episcop la Blaj), Aurel-Vasile Rus (Băița, azi preot la Reghin), Zamfir Rusu (Reghin, azi preot la București), Antoniu Chifor (Reghin, azi preot la Oradea), Ionel Maier (Sighișoara, azi preot la Toronto Canada), Simion Cotoi (Băița, azi preot călugăr la București), Ioan-Alin Morcotan (azi preot la Cătina), Mihai Pașca (Băița, azi paroh la Gurghiu), Iliuță Rus (Băița, absolvent de Teologie). Am enumerat aici 22 de elevi și teologi care le-au trecut pragul și care au fost întâmpinați cu drag. Deși soții Cerghizan nu au avut propriii lor copii, căsătorindu-se la o vârstă mai adultă, doamna Dușa a fost ca o mamă a doua pentru atâția teologi pe care i-a hrănit și pe care i-a povățuit și de care s-a îngrijit cu dragoste; părintele Simion Cotoi a numit-o „mama teologilor”. Era bucuroasă când după ani și ani afla de hirotonirea întru preoție a celor care și-au început formarea sub ochii ei: elevi de liceu, studenți teologi, profesori, protopopi, cantori, fiind fericită când Părintele Cristian Crișan a fost hirotonit episcop în Catedrala Blajului.
În primii ani de după Revoluție, revenind la Blaj părintele călugăr Bernard Ștef împreună cu părintele Teofil, până să-și găsească o garsonieră, au locuit la Familia Cierghizan. Chiar și după ce s-au stabilit în oraș, atunci când aveau invitați veneau să ia masa la aceeași familie primitoare. S-a întâmplat de mai multe ori că, fiindu-le casa plină de teologi și de călugări, Albin și Dușa au fost nevoiți să iasă în curte pentru a se putea sfătui, cu discreție, asupra cumpărăturilor și cheltuielilor pe care le aveau. Îmi povestea doamna Dușa, cu vreo câteva luni înainte de a muri, cum s-au oprit atunci din calcule mirați: „Doamne, măi Albine, ce-am ajuns! Să trebuiască să ieșim afară din casa noastră pentru a vorbi!”. Adevărul este că au depus eforturi mari pentru a sluji comunitatea bisericească. Deși amândoi aveau serviciu (ea, angajată ca secretară la Registratura Spitalului vechi din Blaj, iar el expert contabil), și-au pus casa și resursele la dispoziția necesităților Bisericii.
În toamna vieții a rămas văduvă (în anul 2022), singurătatea și sentimentul că timpul ei a trecut alimentându-i dorința de a-i reîntâlni în veșnicie pe cei dragi care au precedat-o. Rugăciunea pentru o moarte bună i-a fost ascultată, trecând dincolo spovedită și împărtășită. La înmormântare preoții și studenții teologi i-au cântat lin, duios, iar Preasfinția Sa Cristian Crișan, în predica rostită, a vorbit despre oamenii buni pe care-i întâlnim în viață și care ne marchează devenirea spirituală, doamna Dușa, fiind din acest punct de vedere un om al lui Dumnezeu.
Dacă ar fi să sintetizăm coordonatele principale ale vieții doamnei Dușa – care sunt valabile și sunt aceleași și pentru soțul dânsei, domnul Albin -, acestea ar fi ilustrate de câteva calități și harisme.
Întâi de toate: maternitatea spirituală. În viața Bisericii vorbim despre paternitatea și maternitatea spirituală a credincioșilor care, deși nu au proprii copii la nivel biologic, își deschid inima cu generozitate pentru a veni în întâmpinarea nevoilor fizice și spirituale ale unor tineri, fiindu-le acestora ca un tată și ca o mamă, povățuindu-i pe calea binelui și rugându-se pentru ei. Astfel, doamna Dușa și-a deschis ușile casei și ușile inimii pentru circa 22 de studenți teologi de la Blaj, oferindu-le mâncare pe masă și mâncare pentru suflet. Preasfinția Sa Cristian a ilustrat în predica rostită la înmormântare cum îndrumarea și însoțirea oferite se manifestau inclusiv prin faptul că la plecarea câte unui grup de teologi din casa lor, soții Cierghizan rămâneau în fața porții și îi însoțeau pe aceștia cu privirea până ei treceau dincolo de pasarela peste calea ferată, făcându-le semn cu mâna ca și cum i-ar binecuvânta.
Al doilea dar pe care doamna Dușa l-a făcut Bisericii a fost gestul de a-și oferi disponibilitatea și susținerea pentru redeschiderea casei părinților călugări asumpționiști, pr. Bernard Ștef și pr. Teofil, la Blaj, în perioada imediat următoare anilor 1990. Până călugării și-au găsit o locație, doamna Dușa le-a oferit o cameră în casa ei, le-a pregătit de mâncare, le-a spălat hainele, orientându-i în noua activitatea pastorală: fiind blăjeancă, le-a cunoscut pe credincioasele care proveneau din familiile greco-catolice din oraș, contribuind la regruparea lor în jurul comunității greco-catolice.
În al treilea rând, doamna Dușa s-a implicat în activitatea spirituală, fiind superioara Ordinului Terțiar din Blaj de pe lângă Ordinul Călugărilor Augustinieni Asumpționiști, organizând programe spirituale, de rugăciune, coordonând activitatea grupului, făcând legătura dintre ordinul călugăresc asumpționist și ramura terțiară.
În al patrulea rând, trebuie consemnată viața de rugăciune. Soții Brândușa și Albin Cierghizan și-au structurat viața de credință în jurul a două jaloane fundamentale: Liturghia zilnică, ca expresie a rugăciunii comunitare, publice, și rugăciunea de seara, ca rugăciune particulară, acasă. După ce au ieșit la pensie mai ales, mergeau la Sfânta Liturghie în fiecare dimineață, la Capela Arhiereilor; în fiecare seară, se așezau la rugăciune, vara în curtea casei, iarna la masa din bucătărie, și rosteau împreună rugăciunile obișnuite: Împărate Ceresc, Tatăl nostru, Născătoarea, Consfințirea vieții și mulțumirea de seară, Rozarul etc.
În încheiere, doamna Emilia Brândușa Cierghizan a fost o fiică de preot vrednică, o soție devotată, o maică spirituală generoasă, o terțiară dăruită spiritului asumpționist, o fiică a Bisericii din Blaj care a trăit în secolul nostru o viață ce poate fi model pentru femeile creștine de azi.
Pr. Anton Rus, Facultatea de Teologie Greco-Catolică Blaj